Companiile din vestul ţării care anunţă concedieri în masă. Peste 400 de angajaţi vor fi daţi afară
Concedieri în masă în judeţul Arad. Mai multe companii din industria automotive au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producătorii de componente a disponibilizat deja 97 de persoane, scrie Agerpres.
De Redactia Observator la 23.05.2024, 15:27Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad, Marinel Henteş, a declarat joi, pentru AGERPRES, că aproximativ 450 de angajaţi ar putea să fie disponibilizaţi, conform notificărilor făcute de şapte companii.
Care este motivul concedierilor
''Au fost anunţate mai mult de 450 de disponibilizări în sectorul industriei automotive, în contextul în care s-au redus foarte mult comenzile pentru maşinile electrice. Aceste informaţii le am din discuţiile pe care le-am avut cu angajatorii, care ne notifică, potrivit legii, în perioada de preconcediere, adică în perioada aceea în care ei îşi pregătesc un număr de concedieri colective", a spus Henteş.
El a precizat că până acum doar una dintre companii a recurs la concedieri, fiind afectaţi 97 de salariaţi, care şi-au depus dosarele de şomaj. Totuşi, spune directorul AJOFM, o mare parte dintre cei concediaţi ar putea fi preluaţi de alte companii cu acelaşi profil, care încă mai caută personal şi s-au arătat interesate de disponibilitatea persoanelor rămase fără loc de muncă.
Cât este rata şomajului în judeţ
Potrivit AJOFM, în prezent rata şomajului în judeţ este de 1,4%, fiind una dintre cele mai mici din ţară. Pe de altă parte, platforma AJOFM Arad arată că sunt disponibile 789 de locuri de muncă la 199 de angajatori, cele mai multe în domeniile transporturi, construcţii, automotive şi comerţ.