Continental închide o fabrică din România. Peste 300 de angajaţi sunt afectaţi
Furnizorul german de componente pentru industria auto Continental va închide fabrica de sisteme de inducţie din Nădab (Arad) şi va transfera operaţiunile spre fabrica de furtunuri din cauciuc de încălzire/răcire din Carei (Satu Mare), relatează Profit.ro.
De Redactia Observator la 11.06.2021, 10:46Transferul, argumentat prin scăderea cererii de anumite produse pe piaţă, urmează să fie derulat treptat, până la jumătatea anului viitor, şi să afecteze peste 300 de angajaţi, potrivit sursei citate.
Continental deţine în România şapte unităţi de producţie şi patru centre de inginerie, în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şi Iaşi. Compania are, în România, peste 20.000 de angajaţi.
În primăvară, gigantul german a anunţat că vrea să investească, anul acesta, 150 de milioane de euro în România, sumă similară cu cea investită în 2020. Acum, compania a decis însă ca activitatea fabricii din Nădab să fie transferată la unitatea de producţie din Carei. Celelalte sedii Continental din România nu vor fi afectate de acest transfer de activitate, conform profit.ro.