Curs BNR 16 octombrie 2024. Leul românesc câştigă aproape 2 bani în raport cu lira sterlină
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru miercuri, 16 octombrie 2024, iar cifrele afişate arată că leul românesc a câştigat teren important în raport cu lira sterlină.
De Redactia Observator la 16.10.2024, 13:12Concret, leul românesc a câştigat aproape doi bani în raport cu lira sterlină, iar asta înseamnă că lira sterlină a ajuns să fie cotată la 5,9452 lei româneşti.
Totuşi, a fost singura mutare câştigătoare pentru moneda noastră naţională, pentru că leul românesc a pierdut teren în raport cu moneda unică euro, cotată la 4,9758 lei româneşti, în raport cu dolarul american, cotat la 4,5675 lei româneşti, şi în raport cu francul elveţian, cotat la 5,3002 lei româneşti.
Preţul pentru un gram de aur a crescut cu peste 4,7 lei, iar asta înseamnă că gramul de aur a atins un nou nivel record, fiind cotat la 393,9593 lei.