Curs BNR 21 august 2024. Leul românesc câştigă teren important în raport cu dolarul american şi cu lira sterlină
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru miercuri, 21 august 2024, iar cifrele afişate arată că leul românesc a câştigat teren important în raport cu dolarul american şi cu lira sterlină.
De Redactia Observator la 21.08.2024, 13:13Concret, leul românesc a câştigat mai mult de un ban în raport cu dolarul american şi cu lira sterlină, astfel că dolarul american a ajuns să fie cotat la 4,4781 lei româneşti, iar lira sterlină a ajuns să fie cotată la 5,8312 lei româneşti.
Pe de altă parte, leul românesc a pierdut mai mult de un ban în raport cu francul elveţian, cotat la 5,2350 lei româneşti, şi a pierdut teren şi în raport cu moneda unică euro, cotată la 4,9772 lei româneşti.
Preţul pentru un gram de aur a scăzut cu mai mult de 3,6 lei, astfel că gramul de aur a ajuns să fie cotat la 360,7290 lei.