Curs BNR 4 iunie 2024. Leul românesc pierde aproape 3 bani în raport cu francul elveţian
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru marţi, 4 iunie 2024, iar cifrele afişate arată că leul românesc a pierdut, pentru a doua zi la rând, teren masiv în raport cu francul elveţian.
De Redactia Observator la 04.06.2024, 13:16- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Concret, leul românesc a pierdut aproape trei bani în raport cu francul elveţian, astfel că a ajuns la aproape cinci bani şi jumătate pierduţi în raport cu francul elveţian, în ultimele două zile.
În aceste condiţii, francul elveţian a ajuns să fie cotat la 5,1183 lei româneşti, cel mai ridicat nivel înregistrat din 23 aprilie 2024 şi până în prezent.
Pe de altă parte, leul românesc a câştigat aproape doi bani în raport cu dolarul american, astfel că dolarul american a ajuns să fie cotat la 4,5757 lei româneşti, cel mai scăzut nivel înregistrat în ultima săptămână.
În plus, leul românesc a câştigat teren în raport cu moneda unică euro, cotată la 4,9752 lei româneşti, dar a pierdut teren în raport cu lira sterlină, cotată la 5,8405 lei româneşti.
Preţul pentru un gram de aur a scăzut cu 65 de bani, astfel că gramul de aur a ajuns să fie cotat la 342,9745 lei.