Curs valutar 6 martie 2020. Euro a urcat din nou aproape de nivelul record
Curs valutar 6 martie 2020. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, un curs de referinţă de 4,8110 lei/euro, în creştere cu 0,05% faţă de valoarea atinsă joi, aproape de nivelul record.
De Larisa Andreescu la 06.03.2020, 13:38- Cursul francului elveţian a crescut.
- Dolarul american a scăzut.
Curs valutar 6 martie 2020. Banca Naţională a României a anunţat, vineri, un curs de referinţă de 4,8110 lei/euro, în creştere cu 0,05% faţă de valoarea atinsă joi, aproape de nivelul record.
Francul elveţian a atins cel mai mare nivel din ianuarie 2015 până în prezent.
Vineri, 28 februarie, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,8127 lei/euro, cel mai mare nivel anunţat vreodată de banca centrală.
Joi, euro a urcat la 4.8086 lei, iar vineri, euro a crescut la 4.8110 lei.
Cursul francului elveţian a crescut de la 4.5170 lei la 4.5385 lei. Acesta este cel mai mare nivel din 23 ianuarie 2015, când a fost 4.5817 lei.
În 15 ianuarie 2015, francul elveţian a sărit de la 3.7415 lei la 4.3287 lei, după ce Banca Elveţiei a decis să renunţe la plafonarea cursului de schimb.
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a scăzut de la 4.3072 lei la 4.2534 lei.
Lira sterlină a scăzut de la 5.5639 lei la 5.5299 lei, iar preţul gramului de aur a urcat de la 227.8001 lei la 230.2997 lei.
sursa: news.ro