Antena LIVE

Curs valutar

După cât timp se plăteşte prima pensie. De la depunerea dosarului pot trece şi 8 săptămâni

Foarte mulţi dintre pensionarii care şi-au depus dosarul de pensionare vor să ştie cât mai au de aşteptat până în momentul în care vor încasa prima pensie. 

De la 11.08.2023, 16:11
WhatsApp
pă cât timp se plăteşte prima pensie Shutterstock

Potrivit statisticilor, în România există mai mult de 5 milioane de pensionari care încasează pensie. Pensia se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a tutorelui sau a curatorului acesteia, a persoanei căreia i s-a încredinţat sau i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, depusă personal sau prin mandatar desemnat prin procură specială.

După cât timp de la depunerea dosarului se plăteşte prima pensie

Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază persoana.

În sistemul public de pensii, pensiile se cuvin de la data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, în funcţie de categoria de pensie solicitată.

Pe acelaşi subiect

Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii emisă în condiţiile prevăzute de lege şi se acordă de la data înregistrării cererii.

De ce durează atât de mult

Conform CNPP, termenul de soluționare pentru cererea de pensionare este de 45 de zile de la depunerea ei. Sunt cazuri însă în care procedura poate dura mai mult, din cauza numărului mic de angajați și al numărului mare de dosar.

Astfel, potrivit celor de la money.ro, un pensionar va avea de așteptat în 2023 până când va primi prima sa pensie, maxim două luni de zile însă.

Articolul 106 din Legea 263/2010 actualizată, arată, la alin. 1, că „admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii“. Însă, acest lucru nu înseamnă că vei primi banii pe loc.

Cererea de pensionare împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege se depune la Casa de Pensii în raza căreia se află domiciliul solicitantului, începând cu data îndeplinirii condițiilor de pensionare, prevăzute de lege.

Drepturile de pensie pentru limită de vârstă se plătesc de la data acordării, stabilită prin decizie a Casei teritoriale de pensii.

Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, în termen de 45 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii.

Decizia Casei teritoriale de pensii se comunică în scris atât persoanei care a solicitat pensionarea, cât şi angajatorului, în termen de 5 zile de la data emiterii acesteia.

Decizia de pensie emisă de casa teritorială de pensii poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisia centrală de contestații.

Decizia Casei teritoriale de pensii, necontestată în termen, este definitivă.

Ce trebuie să ştii despre pensia anticipată

Ideea de a te pensiona anticipat se adresează persoanelor care efectiv nu mai pot să muncească, dar şi persoanelor care nu mai vor să muncească, caz în care apare discuţia despre condiţiile care trebuiesc îndeplinite.

Pensionarea anticipată se adresează persoanelor care mai au cel mult cinci ani până să îndeplinească vârsta reală de pensionare şi persoane care au îndeplinit condiţiile necesare pentru a se putea pensiona anticipat.

Drepturile de pensie anticipată sau de pensie anticipată parțială se cuvin şi se plătesc:

Ce trebuie să ştii despre pensia de invadilitate

Drepturile de pensie de invaliditate se acordă și se plătesc:

Ce trebuie să ştii despre pensia de urmaş

Drepturile de pensie de urmaș, în cazul persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege la data decesului susținătorului asigurat, se acordă la cerere:

Care este vârsta de pensionare în România pentru bărbaţi şi femei

La momentul actual, vârsta de pensionare în România este de circa 63 de ani, pentru femei, şi 65 de ani, pentru bărbaţi, iar stagiul minim de cotizare este de 15 ani, în timp ce stagiul complet de cotizare este de 35 de ani.

Cei care s-au pensionat anticipat şi ajung la limita de vârstă trebuie să ştie că pensia anticipată se transformă automat în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează în funcţie de noii factori care trebuie luaţi în calcul.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

dupa cat timp se plateste prima pensie
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024