Antena LIVE

Curs valutar

Guvernul: Acciza de 7 eurocenţi, doar la benzină

Premierul a anunţat că guvernul vrea să aplice acciza de 7 eurocenţi doar la benzină şi să amâne introducerea acestei taxe la motorină pentru o perioadă de trei luni. În acest timp, vor fi căutate soluţii.

De la 09.12.2013, 17:33
WhatsApp

Victor Ponta spune că ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, va discuta personal cu oficialii Comisiei Europene de la Bruxelles, dar şi cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional. 

Dacă decizia va fi luată, operatorii de transport marfă, care folosesc motorina drept carburant, nu vor mai suporta această acciză. Taxa va fi introdusă în preţul bunurilor de consum. 

"Am discutat şi week-end şi astăzi Liviu Voinea a plecat la Bruxelles cu o anumită misiune din partea mea, aceea de a avea un acord final al Comisiei Europene pentru ca acciza de 7 cenţi să o aplicăm doar la benzină - benzina în România, ca preţ, este cea mai ieftină din toată Uniunea Europeană şi oricum nu afectează creşterea cu 7 cenţi economia în ansamblu- iar la motorină să amânăm, pentru moment, cu trei luni introducerea accizei, în aşa fel încât efectul asupra preţurilor bunurilor de consum să nu fie imediat, în aceste trei luni urmând să găsim soluţii dacă putem în continuare, doar pentru motorină, să avem un regim fiscal special", a spus premierul, citat de Mediafax. 

Premierul a declarat că i-a informat deja pe şeful statului şi pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, despre această soluţie.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

benzina motorina acciza carburant victor ponta guvern taxe
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024