Antena LIVE

Curs valutar

Investiţie de 70 de milioane de euro într-un orăşel din România. Noua fabrică va avea 400 de angajaţi

O nouă fabrică pe harta României. Germanii de la Stada pornesc producţia de medicamente în noua fabrică din Turda, după 15 luni de la începutul investiţiei de 70 mil. euro. Este cea mai mare investiţie greenfield în producţia locală de medicamente din ultimii ani a unei companii cu capital străin.

De la 31.10.2024, 07:28
WhatsApp
Investiţie de 70 de milioane de euro într-un orăşel din România. Noua fabrică va avea 400 de angajaţi Stada

„Noua fabrică Stada este importantă şi pentru oraşul Turda, pentru ţară“, a spus la inaugurarea unităţii de producţie chiar CEO-ul Stada, Peter Goldschmidt, care are pe mână 4 mld. euro, cifra de afaceri a grupului german. El a recunoscut că este pentru prima dată când ajunge la Turda, micul orăşel de lângă Cluj-Napoca de 40.000 de locuitori fiind scenă pentru autorităţi, oficiali din companii, ambasadori, medici, farmacişti.

După 15 luni de la începutul construcţiei, Stada a finalizat o construcţie de 70 mil. euro, din care 21 mil. euro au fost din ajutor de stat. De pe porţile noii fabrici vor putea ieşi 150 mil. cutii de medicamente la capacitate maximă. Doar 20% din producţie va rămâne în ţară, restul va pleca din Turda peste graniţă, în alte ţări dintre cele 110 în care Stada activează.

Importanţa fabricii pe plan local şi european

Despre importanţa fabricii pe plan local şi european a vorbit şi Mihai Fugarevici, directorul Stada în România, un executiv cu experienţă în piaţa farma.

„Industria farmaceutică este una strategică. Consolidarea ei este extrem de importantă. Securizarea aprovizionării cu medicamente în România este un subiect extrem de important. Noi astăzi punem o cărămidă, ajutaţi de autorităţile din România. Îmi doresc să am mâine provocarea de a vedea o nouă companie farma care pune o fabrică cu care să putem avea o competiţie privind cine are cea mai bună fabrică“, a spus Mihai Fugarevici.

De altfel, planurile Stada în România au fost dezvăluite chiar de primarul oraşului Turda, care a spus că grupul german a luat încă 7,5 hectare din parcul industrial Arieş, acolo unde a cumpărat iniţial 10 hectare pentru a demara construcţia fabricii.

„Aproape ca nu mai avem teren pentru investiţii în Turda. Stada a reţinut încă 7,5 hectare în parcul logistic, pe lângă cele 10 hectare iniţiale pe care le-a cumpărat şi a ridicat această fabrică. Au mai vizitat încă opt puncte în Europa unde puteau să se localizeze, dar au ales Turda. Este un alt capitol de dezvoltare a municipiului“, a spus Cristian Matei, primarul oraşului Turda.

Forţa de muncă, criteriu de departajare

Despre forţa de muncă au vorbit oficialii de la Stada, atât de la nivel local, cât şi CEO-ul grupului. Fabrica va avea 400 de angajaţi.

„Zona Cluj-Turda-Mureş se dezvoltă ca o axă farmaceutică importantă pentru România. Educarea personalului pentru aceste fabrici devine un punct cheie pentru zonă şi pentru industria farmaceutică“, a spus Mihai Fugarevici.

Peter Goldschmidt a precizat că experienţa oamenilor din zona Turdei a fost un motiv pentru care compania a ales să pună cele 70 mil. euro în investiţie în România. „Dacă nu găseşti forţa de muncă potrivită, nu se va întâmpla nimic“.

O altă caracteristică a fabricii nou inaugurate este digitalizarea, faptul că nu se mai foloseşte hârtie pentru a marca fiecare pas al procesului de fabricaţie. „Fabrica este am­plasată strategic pentru noi. Avem un centru de excelenţă de testare în România, este o locaţie bună pentru a asigura medicamente pentru pacienţii din Europa. Am folosit talentul local pentru a construi această fabrică, contractori calificaţi“, a spus Miguel Pagan, chief technological officer, Stada.

Ocazie rară de inaugurare

Răzvan Prisada, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, a completat că este o ocazie rară de a inaugura o fabrică de me­di­camente de la zero, menţionând că perioada pandemiei a demonstrat cât de im­portantă este industria locală şi producţia de me­dicamente.

„Este esenţial să avem ca­pa­citate de producţie de medicamente na­ţio­nală. Dezvoltarea capacităţilor nu înseamnă doar construirea de ziduri. Este important să dezvoltăm împreună capacităţile umane de care este nevoie, resursa de specialişti. Nu suntem într-o poziţie favorabilă în acest moment, dar apropierea de centrele universitare este un avantaj“, a spus Prisada.

România are în prezent deficit comercial în ceea ce priveşte piaţa de medicamente, bazându-se cu precădere pe importurile acestor produse.

Unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa farma

Grupul Stada este unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa farma, având o istorie de 130 de ani în această industrie. În România a intrat în 1992 printr-o subsidiară. Pe lângă fabrica de la Turda nou inaugurată, Stada mai are în România un laborator de testare a produselor la Timişoara şi un depozit de medicamente în acelaşi oraş.

Compania a mizat pe dezvoltarea portofoliului de suplimente alimentare, cumpărând producătorul ceh Walmark în 2019, într-o tranzacţie internaţională. Stada are în România peste 200 de produse în portofoliu din zona de OTC-uri (medicamente fără reţetă), suplimentae alimentare, dispozitive medicale dar şi produse eliberate cu prescripţie.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

fabrica medicamente turda
Întrebarea zilei
Ce faceţi cu medicamentele expirate?

Le arunc direct la coş

Le duc la punctele de colectare

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Castelul din România vechi de 100 de ani care va renaște din propria cenușă. A...
Fanatik.ro
Publicat 30.10.2024
Inundațiile din Spania sunt șocante, dar nu complet surprinzătoare. Cum se...
spotmedia.ro
Publicat 30.10.2024
Până când putem da vina pe părinți?
spotmedia.ro
Publicat 27.10.2024
Anunț oficial | Aceste pensii cresc cu 335 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Gandul
Publicat 30.10.2024
Cunoscut psihiatru, despre candidații la prezidențiale: Lasconi are instinct de...
Adevărul
Publicat 30.10.2024
De ce a plecat mama Geta mai devreme de la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa. Ce...
A1
Publicat 30.10.2024
Horoscopul zilei de 31 octombrie 2024. Gemenii sunt sfătuiți să îmbrățișeze...
CaTine
Publicat 30.10.2024
Povestea tulburătoare a Larisei Butnariu. Tânăra a fost chinuită de...
spynews.ro
Publicat 30.10.2024
Anunțul făcut de Simona Halep despre cariera sa, după dezastrul de la Hong Kong...
GSP
Publicat 30.10.2024
Știți care a fost, de fapt, prima capitală a României? Foarte puțini cunosc...
Click.ro
Publicat 30.10.2024
Cum poți avea WiFi mai rapid. Trucurile recomandate de experți
Useit
Publicat 31.10.2024
Ce trebuie să pui pe masă, neapărat, ASTAZI de Sfântul Dumitru pentru a atrage...
Redacţia.ro
Publicat 26.10.2024
Ce este „picătură rece” fenomenul care a provocat tragedia din Spania
libertatea.ro
Publicat 30.10.2024
Selena Gomez și Benny Blanco s-au costumat în personaje din „Alice în Țara...
ZU
Publicat 30.10.2024
Cum să faci acasă kebab de pui. Varianta rapidă și gustoasă
Hello taste
Publicat 30.10.2024
Cele mai sănătoase și cele mai nesănătoase băuturi pentru femeile...
Deparinti
Publicat 30.10.2024
Lasconi și Geoană, tot mai panicați de posibilitatea unei finale...
ziare.com
Publicat 30.10.2024
Berk Oktay publică o fotografie emoționantă alături de fiica sa. Actorul își...
Happy
Publicat 25.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Tuberculoza a redevenit principala cauză a deceselor determinate de boli...
Medicool
Publicat 30.10.2024