Jocurile se schimbă și în România. Cu ce amenințări se confruntă firmele din domeniul maritim
Firmele din domeniul maritim, inclusiv companiile din România, se confruntă cu amenințări din ce în ce mai mari, iar siguranța economică și informațională a devenit o problemă globală
De Redactia Observator la 31.03.2016, 12:16
Firmele din domeniul maritim, inclusiv companiile din România, se confruntă cu amenințări din ce în ce mai mari, iar siguranța economică și informațională a devenit o problemă globală.
Conform bazei de date a Depozitului pentru Incidente de Securitate Industrială al SUA, industriile maritime s-au confruntat cu un numar din ce în ce mai mare de amenințări cibernetice în ultimii ani. În cazul transportului maritim, amenințările au crescut cu 160%.
Acesta este principalul motiv pentru care din ce în ce mai multe companii care activează în domeniul maritim încearcă să găsească noi modalități de a crește nivelul de siguranță al activităților desfășurate. Spre exemplu, companiile din România, Bulgaria și Turcia apelează tot mai frecvent la astfel de soluții de siguranță.
Poate ucide terorismul cibernetic?
Terorismul cibernetic reprezintă cea mai mare amenințare pentru companii în 2016. Vestea bună este că probabilitatea ca acest tip de terorism să cauzeze pierderea unor vieți omenești este foarte mică.
Vestea proastă este, însă, faptul că terorismul cibernetic a cauzat, în ultimii ani, mari întreruperi în funcționarea sistemelor industriale, precum și pagube de miliarde de dolari. Deoarece majoritatea sistemelor industriale se regăsesc în sectorul privat, ele nu sunt privite ca fiind în sfera securității naționale și sunt mult mai vulnerabile decât sistemele militare, în particular, și guvernamentale, în general, conform bayplanningcoalition.org.
Sistemele industriale sunt vulnerabile
Deși rețelele electrice, conductele de petrol, barajele și sistemele de furnizare a apei nu prezintă la fel de multe oportunități pentru teroriștii cibernetici precum armele nucleare, ele sunt capabile să producă dezastre masive care s-ar putea solda cu zeci de mii de morți.
Acesta este și motivul pentru care companiile folosesc din ce în ce mai mult internetul pentru a manageria procese precum fluxul din conductele petroliere și nivelul apei din baraje prin intermediul unor sisteme de „control, supraveghere și achiziții de date”. Aceste sisteme oferă acces de la distanță la informații vitale pentru siguranța proceselor industriale.
Care sunt țintele principale
Principalele ținte ale atacurilor au fost companiile energetice, iar atacatorii au încercat să găsească o modalitate de a obține accesul la sistemele de procesare.
Atacurile asupra companiilor energetice sunt constante. Cu toate acestea, autoritățile statelor lumii nu reușesc să afle dacă atacurile sunt sponsorizate de alte state sau sunt un rezultat al activităților grupărilor independente de hackeri.
De la spionaj la sabotaj
De-a lungul ultimilor ani, scopurile teroriștilor cibernetici au evoluat de la spionaj la sabotaj. Dacă în trecut atacurile se concentrau pe obținerea de informații și pe căutarea unor modalități de a obține controlul asupra sistemelor de procesare, atacurile recente demonstrează existența unui nou „trend terorist”.
Hackerii încearcă, din ce în ce mai frecvent, să distrugă date și să închidă în totalitate rețelele vizate. Un exemplu elocvent este atacul asupra companiei Saudi Aramco, care a preluat controlul asupra a 30.000 de computere în timpul unui singur atac.
Porturile sunt vulnerabile în fața atacurilor
Vulnerabilitatea porturilor în fața atacurilor cibernetice teroriste a fost subliniată într-un raport întocmit de Institutul Brookings din SUA.
În cadrul raportului, specialiștii au privit porturile ca fiind entități industriale independente. Un port este, astfel, un sistem de sisteme care funcționează împreună și include vapoare de transport și de pasageri, poduri, șosele, căi ferate, utilaje de mare tonaj și terminali. Un atac asupra oricărui sistem poate genera pagube economice imense.
Au avut loc atacuri asupra sistemelor din porturi?
Un cartel de droguri cu baza în Olanda a pătruns informațional, recent, în sistemele de operare din doi terminali pentru a schimba timpul de livrare și locația unor containere care conțineau droguri.Acesta nu a fost primul astfel de atac care a vizat un port și cu siguranță nu va fi ultimul. Spre exemplu, dacă hackerii ar reuși să pătrundă în sistemele tuturor terminalilor și să schimbe datele și locațiile tuturor containerelor, ar reuși să blocheze, practic, activitatea unui port întreg pentru un timp greu de estimat, fapt ce ar genera pagube de sute de milioane sau chiar de miliarde de dolari.
Cine este implicat în terorismul cibernetic
Terorismul cibernetic este înspăimântător, deoarece este sponsorizat de state, de grupări non-statale, de grupări dizidente, dar și de persoane cu interese în anumite domenii legate de comerțul maritim.
Atacurile pot fi purtate de la mii de kilometri distanță, iar unele dintre ele sunt executate de persoane care nu au alt interes decât să‐și testeze priceperea în astfel de acțiuni considerate ca fiind teroriste.
Pe măsură ce tehnologia evoluează, sistemele informaționale din domeniul maritim sunt din ce în ce mai vulnerabile, iar securitatea cibernetică și asigurările de bunuri din partea companiilor par să devină un adevărat trend în în următorii ani.
Foto: Wikimedia Commons