Mai mulți bani de la stat pentru o anumită categorie de tineri români. "O sumă de trei ori mai mare decât cea care le revenea până acum"
Tinerii care împlinesc 18 ani și se află în grija statului au posibilitatea să primească, dacă optează pentru ieșirea din sistem, o sumă de trei ori mai mare decât cea care le revenea până acum, adică 7.650 de lei, a anunțat joi ministrul Familiei Gabriela Firea.
De Redactia Observator la 29.09.2022, 09:55Ministrul Familiei Gabriela Firea a anunțat că au intrat în vigoare și ultimele modificări aduse în Parlament Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Conform Gabrielei Firea, este vorba de schimbări importante, care vin cu beneficii reale pentru copiii aflați în sistemul de protecție specială. Astfel, de acum, tinerii care împlinesc 18 ani și se află în grija statului au posibilitatea să primească, dacă optează pentru ieșirea din sistem, o sumă de trei ori mai mare decât cea care le revenea până acum, adică 7.650 de lei.
„Știm cu toții cât de greu este să o iei de la zero, așa încât banii aceștia reprezintă o plasă de siguranță - chiar dacă doar de moment - pentru cei care vor să-și ia singuri viața în piept. Să nu uităm, însă, că vorbim despre copii care ar trebui să dea acum piept cu viața reală pentru prima dată! Așa încât, mi-aș dori ca fiecare dintre ei să aibă alături oameni în care să aibă încredere și care să le explice că tentația de a risipi fără să clipească o suma mare de bani și de a nu se gândi ce va fi de a doua zi încolo nu e nicidecum alegerea pe care să o facă!”, susține Firea, potrivit Mediafax.
Familiile care au copii în plasament vor mai primi o indemnizație, pe lângă alocația lunară
Ministrul Familiei precizează că acești tineri au și varianta de a rămâne în continuare în grija statului, chiar dacă au devenit majori. „Pentru că am căutat să-i ajutăm și pe cei care își doresc să meargă în continuare la școală, într-o formă de învățământ la zi sau care au un loc de muncă. Aceștia vor primi, până când vor împlini 26 de ani, o indemnizație lunară de 2.500 de lei, o sumă care cu siguranță le va fi de folos pentru a se întreține și pentru a-și construi treptat un viitor solid”, mai spune ministrul.
Firea susține că, tot de acum, se aplică și măsurile care vin în sprijinul persoanelor sau familiilor care au în plasament copii care nu mai pot crește alături de părinți. În premieră, aceștia vor primi, pe lângă alocația lunară de plasament, o indemnizație care ajunge la 420 de lei pe lună.