Antena LIVE

Curs valutar

Vine ziua zero pentru salariile românilor! Câți bani luăm după ”Revoluţia Fiscală”

Bugetarii vor vedea un brut mai generos, dar se vor bucura doar de câteva procente în plus la salariul net.

De la 02.02.2018, 20:34
WhatsApp
Vezi și:

Mai sunt câteva zile până încasăm banii pe ianuarie, după modificările aduse legii salarizării, dar şi după transferul contribuţiilor de la angajatori la angajaţi. Bugetarii vor vedea un brut mai generos, dar se vor bucura doar de câteva procente în plus la salariul net. De majorări mai generoase după Revoluţia Fiscală au parte cei care ne conduc.

Aproape toţi bugetarii din România vor primi în această lună salarii mai mari cu până la patru la sută. După aplicarea legii salarizării, dar şi a transferului contribuţiilor în sarcina angajatului un profesor debutant de exemplu, va avea un salariu net de 1.837 de lei. Iar un profesor universitar cu o experienţă de peste 25 de ani va câştiga aproape cinci mii de lei. 

Lia Olguţa Vasilescu: "Este clar că salariile mici trebuie să le creştem. Adică la 60% dintre bugetari."

Sunt, însă, şi bugetari care nu se vor bucura de fluturaşul de salariu pe care îl vor primi peste câteva zile.

Dacă la finalul anului trecut toţi bugetarii primeau asigurări că vor avea aceleaşi salarii în 2018, acum ministrul Muncii a admis că vor exista angajaţi ai instituţiilor statului care vor primi salarii chiar şi cu până la 40% mai mici. 

Printre cei aflaţi în această situaţie s-ar număra şi preşedintele ţării.

Lia Olguţa Vasilescu: "Tot ce înseamnă peste suma de 7.000 deja am început să corectăm aceste dezechilibre. Klaus Iohannis are salariul tăiat pe legea salarizării. I s-a tăiat cu 40%. Şi nu numai lui, şi mie - dacă vreţi, pentru că salariile erau foarte mari."

Deşi preşedintele României a pierdut 40% din salariu, modificarea a avut loc în urmă cu 7 luni. De la 1 ianuarie, lui Klaus Iohnannis i-a crescut salariul cu peste o mie de lei. De aceeaşi majorare se vor bucura şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, dar şi miniştrii sau consilierii cu rang de ministru. 

În mediul privat, patronii s-au adaptat cum au putut modificărilor fiscale.

Radu Timiş, patron companie de mezeluri: "Pentru noi, înseamnă un impact de 850.000 de ero pe an! Sigur, costul ăsta vine după alte două măriri succesive ale salariului minim pe economie, care şi acelea ne-au impactat destul de mult!"

Bogdan Ivan, reprezentant dezvoltator imobiliar: "Este absolut normal că şi dezvoltatorii imobiliari ca şi antreprenori sunt afectaţi de măsurile acestea fiscale! Ei au fost nevoiţi să facă o creştere a salariilor brute pentru a egaliza salariile nete avute anterior!"

Din aproape cinci milioane de angajaţi în România, peste 3 milioane lucrează în sectorul privat. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator19 salarii revolutia fiscala bani
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025