Antena LIVE

Curs valutar

Noi titluri de stat Tezaur în luna aprilie 2025. Ce dobânzi pot obține românii

Românii pot investi începând de luni, 7 aprilie, în titlurile de stat Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, cu dobânzi anuale de 6,60%, 7,30% și, respectiv, 7,60%, conform unui comunicat de presă al Ministerului de Finanțe.

De la 07.04.2025, 16:22
WhatsApp
Funcţionară şi client la ghişeu arhiva

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Ce dobânzi pot obține românii

Titlurile de stat pot fi cumpărate între 7 aprilie și 7 mai 2025 prin platforma Ghișeul.ro, între 7 aprilie și 8 mai 2025 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului, între 7 aprilie și 9 mai 2025 de la sediul unităților Trezoreriei Statului, între 7 aprilie și 8 mai 2025 în mediul urban și 7 aprilie și 7 mai 2025 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Pentru achiziționarea titlurilor de stat prin platforma Ghișeul.ro, un investitor trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă vârsta mai mare de 18 ani la data efectuării subscrierii; să dețină carte de identitate valabilă în România; să aibă cont pe platforma Ghișeul.ro; să aibă un card de debit emis în România sau în țările agreate pentru Programul Tezaur.

Investitorul poate subscrie în cadrul unei emisiuni prin accesarea platformei Ghișeul.ro și introducerea datelor de logare (utilizator și parolă), conform regulilor acesteia. Pentru subscriere, investitorul accesează secțiunea Titluri de stat, unde pot fi consultate emisiunile active și caracteristicile acestora, conform prospectului de emisiune și efectuează operațiunea de achiziție a titlurilor de stat Tezaur aferente emisiunii selectate.

De asemenea, orice român poate avea, în cadrul aceleiași emisiuni, una sau mai multe subscrieri, cu condiția să se încadreze în plafonul minim de 1.000 lei la o subscriere și maxim valoric de 200.000 lei pentru un cod de emisiune, în condițiile încadrării în limita de plată cu cardul.

Plățile către investitorii Programului Tezaur ale sumelor aferente rambursării valorii nominale, dobânzilor, retragerilor, răscumpărărilor anticipate se asigură de către Compania Națională 'Poșta Română' - S.A., pe cardul bancar folosit de investitor la subscriere sau cel actualizat pe platforma Ghișeul.ro.

Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală și se plătește la datele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

În perioada 10 martie - 4 aprilie, Ministerul Finanțelor a lansat prima ediție în care cetățenii români care au cont pe platforma Ghișeul.ro și dețin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziționa online titluri de stat, la doar un click distanță. În perioada 10 martie - 2 aprilie, românii din țară și din diaspora au subscris aproape 720 milioane lei prin intermediul platformei Ghișeul.ro, dintr-un total de 2,16 miliarde lei investite, plasate în peste 72.000 ordine. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

tezaur dobanzi titluri de stat
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025