Antena LIVE

Curs valutar

Novacul afumat din Ţara Bârsei, protejat în UE. Este al patrulea produs românesc cu atestat european

România a reuşit să înregistreze la nivel european 'Novacul afumat din Ţara Bârsei' ca produs de Indicaţie Geografică Protejată, acesta fiind cel de-al patrulea produs românesc protejat în Uniunea Europeană, a anunţat, joi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

De la 06.04.2017, 13:55
WhatsApp
BizBrasov.ro

România a reuşit să înregistreze la nivel european 'Novacul afumat din Ţara Bârsei' ca produs de Indicaţie Geografică Protejată, acesta fiind cel de-al patrulea produs românesc protejat în Uniunea Europeană, a anunţat, joi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

'În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat astăzi, 6 aprilie 2017, decizia de înregistrare a denumirii în Registrul denumirilor de origine protejate şi al indicaţiilor geografice protejate pentru produsul Novac afumat din Ţara Bârsei (IGP)' , precizează MADR.

România are la această dată patru produse protejate la nivelul Uniunii Europene, respectiv Magiunul de Topoloveni cu IGP obţinut în anul 2011, Telemeaua de Ibăneşti, cu Denumire de origine Protejată (DOP) obţinută în anul 2016 şi Salamul de Sibiu, tot cu IGP obţinut anul trecut.

Potrivit sursei citate, Novacul afumat din Ţara Bârsei (IGP) va deveni oficial al patrulea produs românesc protejat în 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. 

Cârnaţii de Pleşcoi şi Scrumbia de Dunăre afumată sunt alte două produse care se află pe circuit la Comisia Europeană în vederea obţinerii protecţiei la nivel european pentru sistemul de calitate Indicaţie Geografică Protejată.

La nivel naţional există în jur de 500 de produse tradiţionale înregistrate la MADR.

Potrivit datelor MADR, în 2016, la nivel mondial erau garantate peste 1.500 de produse tradiţionale din care UE deţinea supremaţia cu 1.404. Cele mai multe produse protejate le avea Italia (296), Franţa (243), Spania (205), Portugalia (139), Grecia (106) şi Germania (96).

Sursa: Agerpres

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024