O bijuterie arhitecturală își va recăpăta frumusețea de altădată. Castelul va fi restaurat cu 51 de milioane de lei
Consiliul Judeţean (CJ) Bistriţa-Năsăud şi Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest au semnat un contract de finanţare în valoare de peste 51 milioane de lei în vederea restaurării castelului Teleki din localitatea Comlod, aflat în administrarea autorităţii judeţene alături de castelul din Posmuş.
De Redactia Observator la 27.08.2024, 15:20Castelul din Comlod, monument istoric din secolul al XVIII-lea considerat reprezentativ pentru barocul transilvănean, se află într-o stare foarte avansată de degradare, potrivit Agerpres.
Potrivit datelor transmise, marţi, de către purtătorul de cuvânt al CJ Bistriţa-Năsăud, Oana Neamţiu, contractul a fost semnat la data de 26 august, iar proiectul este finanţat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. Valoarea totală a proiectului, care ar trebui finalizat până la sfârşitul anului 2028, este de 51.412.720 lei, fondurile europene reprezentând 98% din total.
Ce prevede proiectul
Proiectul prevede, printre altele: amenajarea unui spaţiu cultural, multifuncţional în clădirea castelului, prin lucrări de restaurare, revitalizare, consolidare şi valorificare durabilă; modernizarea, reabilitarea, restaurarea şi conservarea elementelor arhitecturale valoroase; sistematizarea exterioară a terenului în vederea amenajării unui spaţiu în care să se poată organiza diferite evenimente, ţinând cont de vegetaţia înaltă existentă pe parcelă.
CJ Bistriţa-Năsăud a lansat deja, în luna iulie, licitaţia pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a castelului Teleki din Comlod, estimate la peste 27,4 milioane de lei, fără TVA, iar deschiderea ofertelor va avea loc în data de 30 august.