Antena LIVE

Curs valutar

Încălzitoarele pentru terase, soluția-minune, dar scumpă, a patronilor de restaurante

Mulţi patroni din Capitală s-au orientat rapid după închiderea localurilor la interior şi au început deja să îşi monteze încălzitoare pentru terase. Este singura şansă pentru a atrage clienţi, care veneau oricum mai puţini ca în anii trecuţi. Costurile cu echipamentele pot ajunge şi la 10.000 de euro.

De la 10.10.2020, 22:38
WhatsApp
Vezi și:

Eu aş ieşi la terasă iarna! Dacă este încălzită, de ce nu! 

Este un mesaj care îi bucură pe patronii teraselor, care se pregătesc pentru cel mai negru scenariu: restaurantele să rămână închise la interior pe toată perioada anotimpului rece. Soluţia care le-ar putea „încălzi” afacerile nu este chiar ieftină.

Andreea Milea, reporter Observator: Cu un sistem de încălzire performant poţi să faci faţă şi la o terasă de 100 de metri pătraţi. Însă patronii trebuie să investească pentru un astfel de sistem aproape 15.000 de euro.

Unii deţin deja un astfel de sistem încă de anul trecut, atunci când vânzările erau bune.

Ninel Dănilă, patronul unei terase: La 5 grade Celsius poți să stai doar cu tricou sub ele și nu ai nicio problemă, asta în cazul în care nu plouă sau nu ninge. Partea de sus a costat în jur de 10.000 de euro iar pentru partea de jos 4.500 de euro. Nu cred că aş fi avut banii necesari acum în momentul ăsta după încasările din ultima lună. 

Alţii nu au încotro şi trebuie să găsească acum bani pentru investiţii dacă vor să supravieţuiască.

Andreea Milea, reporter Observator: Un sistem de încălzire cu flacără costă peste 2.000 de lei şi poate acoperi o suprafaţă de 5mp. Pentru o terasă de 100 de mp este nevoie de 20 de astfel de sisteme. Asta înseamnă o investiţie de peste 40.000 de lei.

Adrian, patronul unei terase: Am cumpărat 3. Preţul lor de achiziţie e undeva la 2.000-2.100 lei. Mai avem în calcul să cumpărăm, depinde ce va fi cu situaţia cu restaurantele. Costul total va depăşi 10.000 de lei cu siguranţă.

Clienţii vor ieşi la terasă cât va permite vremea.

Client: Am ieşit să susţinem horeca. Cred că e mai practic să îi susţinem aşa decât să ieşim în stradă. Momentan e bine. Vremea ţine cu noi. Sperăm să rămână cât mai mult aşa.

Marian Bizon, patronul unei terase: Investiţia s-a ridicat undeva la 2.000 de euro. Costurile cu încălzitoarele de pe terasă dublează costurile pentru energie. După cum vedeţi nu prea sunt clienţi. Dacă va fi nevoie vom investi dar pentru cine? O să vedem cine mai vine la terase, având în vedere că vine iarna. La iarnă nu o să putem funcţiona pentru că dacă închidem terasa se va considera tot spaţiu închis. 

Cei mai mulţi patroni se aşteaptă ca restricţiile impuse de Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă să se prelungească.

Andreea Milea

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live. ...

horeca stare de alerta terasa
Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Orașul din România în care fug toți bucureștenii. E la doi pași de...
Fanatik.ro
Publicat 13.12.2024
„Roiuri” misterioase de drone au apărut pe Coasta de Est a Americii și...
spotmedia.ro
Publicat 13.12.2024
Este adevărat că alergatul distruge genunchii?
spotmedia.ro
Publicat 11.12.2024
Un bărbat din Iași a fost AMENDAT după ce și-a construit o casă. Motivul...
Gandul
Publicat 13.12.2024
Ce sfaturi a primit o tânără revoltată de salariul de 3.500 de lei: „Voi cum...
Adevărul
Publicat 13.12.2024
Mireasa sezon 10. Anunțul producției în legătură cu Ramona și fiica sa. Ce...
A1
Publicat 13.12.2024
Horoscopul zilei de 14 decembrie 2024. Peștii se relaxează. Află ce se...
CaTine
Publicat 13.12.2024
”Uită-mă, nu mă întorc”. Mario Fresh, mesaj ascuns pentru Alexia Eram! S-a...
spynews.ro
Publicat 13.12.2024
Și-au schimbat sigla și echipamentul, după fuga lui Bashar al-Assad + Ce au...
GSP
Publicat 10.12.2024
Marina Almășan, mesaj dur pentru ultima soție a lui Victor Socaciu, la 3 ani de...
Click.ro
Publicat 13.12.2024
Telefonul cu cea mai bună cameră din 2025 a fost lansat la nivel global. Ce...
Useit
Publicat 13.12.2024
Ce spunea Nicu Sârghea, tobosarul Vunk, înainte cu puțin timp să se stingă....
Redacţia.ro
Publicat 13.12.2024
Antisemitism feroce, rămas nesancționat. Autoritățile române n-au reușit...
libertatea.ro
Publicat 13.12.2024
Liam Payne a vorbit în trecut despre moștenitorul averii sale. A fost...
ZU
Publicat 13.12.2024
Pancakes cu ciocolată și nuci în interior, perfecte pentru gustări dulci
Hello taste
Publicat 13.12.2024
Rolul unei mătuși în viața nepoților săi. De ce este considerată...
Deparinti
Publicat 13.12.2024
Scumpiri la parcări, noi taxe şi creşterea impozitelor. Ce ne aşteaptă...
ziare.com
Publicat 13.12.2024
Care este, de fapt, legătura dintre Victoria Ruffo și Eugenio Derbez în...
Happy
Publicat 13.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de dăunător este frecatul la ochi. Când cauzează expunerea la curentul de...
Medicool
Publicat 13.12.2024