Antena LIVE

Curs valutar

Patru din zece români își doresc o asigurare de viață. Care a fost cea mai mare despăgubire plătită în 2022

Cea mai mare despăgubire acordată anul trecut în baza unei asigurări de viaţă a depăşit suma de 1,48 milioane lei, potrivit datelor publicate marţi de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). În total, valoarea celor mai mari 5 indemnizaţii plătite în 2022 în baza unor astfel de poliţe a depăşit 4,6 milioane lei acestea fiind achitate ca urmare a unor îmbolnăviri grave sau decese ale persoanelor asigurate, cauzate de diferite forme de cancer, conform Agerpres.

De la 22.08.2023, 12:07
WhatsApp
Patru din zece români își doresc o asigurare de viață. Care a fost cea mai mare despăgubire plătită în 2022 Shutterstock

Trei dintre poliţe au fost contractate individual, o asigurare a fost încheiată prin intermediul unei bănci, iar o alta ca un beneficiu salarial acordat de angajator - toate oferind, însă, protecţie financiară familiilor asiguraţilor.

"Asigurările de viaţă sunt o modalitate responsabilă de a ne asigura că cei dragi vor fi protejaţi financiar în cazul unor evenimente nefericite, imprevizibile. Ele ne oferă siguranţa că familiile noastre vor avea parte de un sprijin, indiferent de ce ne rezervă viitorul", a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.

Indemnizaţiile brute plătite românilor în baza poliţelor de asigurare de viaţă, inclusiv maturităţile şi răscumpărările, au crescut anul trecut cu peste 25% faţă de 2021, până la valoarea de 1,8 miliarde lei. În plus, din cea mai recentă ediţie a Barometrului UNSAR - IRES privind Percepţia riscului şi cultura asigurărilor rezultă că interesul pentru asigurările de viaţă este unul ridicat, 4 din 10 români intervievaţi fiind mai interesaţi de aceste poliţe.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

cancer
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025