Portretul românului care iubeşte să meargă la mall. Cine vine aici cel mai des şi de ce
Toate drumurile duc la mall. Cel puţin asta arată studiile care au numărat un milion de români ce merg zilnic în marile centre comerciale. Cei mai mulţi dintre ei au până în 45 de ani, urmaţi de tinerii din generaţia Z. Femeile râvnesc cel mai mult după plimbările prin magazine, însă în ultimul timp, mall-ul atrage şi oameni în vârstă, care vin să-şi plătească facturile şi să rezolve din trebuirle casnice.
De Iulia Pop la 06.03.2023, 21:00Mall-urile s-au transformat în centre de distracţie pentru tineri, dar nu numai. Un milion de românii trec zilnic pragul marilor centre comerciale, potrivit unui studiu recent. "Cel mai des vin la mall cei din generaţia Millennials care au între 26 şi 45 de ani. Dacă vorbim în procente sunt 53% din totalul clienţilor. Pe de altă parte, generaţiile Z, adică 18 - 25 de ani, şi X, 45 - 55 de ani, reprezintă fiecare câte 23%", spune Iulia Pop, reporter Observator.
Vizite la mall. Topul generaţiilor
- Millennials: 53%
- Generaţia Z: 23%
- Generaţia X: 23%
Sursa: Brand Management
- Un milion de români merg zilnic la mall. Cine petrece cel mai mult timp în magazine
- Primele efecte după decizia Auchan de a renunța la casieri: ce reduceri ar putea obține clienții care scanează...
- Ce factură de regularizare a primit un român care a trimis indexul de consum. Unii clienţi vor primi o parte din...
Tinerii se duc la mall pentru sesiuni de shopping, pentru a merge la un film sau pentru a bea un suc cu prietenii. Femeile depăşesc numeric bărbaţii care trec pragul marilor magazine comerciale. Şi motivele sunt diferite în funcţie de gen.
"Aglomeraţia din marile centre comerciale reflectă pasiunea românilor pentru cumpărături, dar şi pentru socializare. 57% dintre clienţi sunt femei, pasionate de shopping, în timp ce 43% sunt bărbaţi, de cele mai multe ori aduşi aici tot de doamne pentru suport moral sau financiar", adaugă Iulia Pop, reporter Observator.
De ce merg românii la mall
Unii ies la mall pentru a rezolva treburi practice. "Am venit să plătesc impozitul şi să-mi fac o cheie la o uşă", spune un bărbat. "Şi alimentaţie, şi îmbrăcăminte. Da, mie-mi place", mărturiseşte un altul.
"Există în foarte multe asemenea centre comerciale inclusiv servicii ale administraţiilor publice locale, servicii medicale, astfel încât ele să îndeplinească cât mai multe funcţii. Această alergătură, care înainte se petrecea în diferite zone ale oraşului, să se întâmple în acelaşi loc în acelaşi spaţiu", explică Ileana Rotaru, sociolog.
Numai în Bucureşti sunt 12 mall uri. "Dintr-un milion de români care merg zilnic la mall-uri în România, peste 300.000, deci 30 la sută, le aleg pe cele din Bucureşti. Studiul arată şi că multe dintre brandurile care operau exclusiv online şi-au închiriat, fizic, spaţii de prezentare pentru magazine în malluri", arată Alexandra Marin, reporter Observator
În mall-urile din străinătate, noile tendinţe includ shopping cu programare şi formate noi de magazine, precum pop-up shops, micro-magazine sau shopping experiențial.