Când va trece România la moneda euro. Anunţul făcut de premierul Sorin Grindeanu
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, că trecerea la moneda euro va fi posibilă numai după ce veniturile obţinute de români vor fi aproape de cele ale cetăţenilor din alte state membre ale Uniunii Europene.
De Redactia Observator la 10.04.2017, 15:40Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, că trecerea la moneda euro va fi posibilă numai după ce veniturile obţinute de români vor fi aproape de cele ale cetăţenilor din alte state membre ale Uniunii Europene.
'Să ne asigurăm că această convergenţă monetară se face în paralel şi cu convergenţa veniturilor. Trecerea la euro se poate face numai după ce, credem noi, şi veniturile românilor vor fi aproape de cele din alte state membre ale Uniunii Europene', a afirmat Grindeanu, la reuniunea Comitetului interministerial pentru trecerea la moneda euro, organizată la Palatul Victoria.
Prim-ministrul a amintit că Europa traversează o perioadă cu numeroase dezbateri privind viitorul construcţiei europene, acestea trebuind văzute, în opinia sa, drept o oportunitate şi nu un obstacol.
'S-a ajuns la o discuţie despre o Europă cu mai multe ritmuri, dar aceste ritmuri nu trebuie să ne diferenţieze, ci tocmai să arate că noi, cu toţii, mergem în aceeaşi direcţie. Iar eu cred că întâlnirea de azi are şi acest scop. Trebuie să demonstrăm că România e hotărâtă să susţină în continuare politicile de coeziune în interiorul Uniunii şi să arătăm că toţi avem acelaşi scop - o Uniune mai puternică, în care statele membre au aceeaşi ţintă', a susţinut Sorin Grindeanu.
Premierul a punctat că sarcina autorităţilor române este de a face trecerea la moneda euro 'cât mai lină pentru cetăţeni'.
'Trebuie să învăţăm din practica ţărilor care au trecut deja la euro pornind dintr-o poziţie similară cu a ţării noastre. Noi vorbim de o schimbare majoră care, în mod natural, întâmpină o rezistenţă, o reticenţă la schimbare, dar tocmai de aceea suntem azi şi vom fi şi în viitor aici, pentru a se pregăti acest proces cât mai riguros', a mai spus Grindeanu.
La reuniunea de la Palatul Victoria a participat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, dar şi miniştri, precum cel al Finanţelor, Viorel Ştefan, sau al Economiei, Mihai Tudose.
Sursa: News.ro