Program Lidl Paşte 2019. Când sunt deschise magazinele
Program Lidl Paşte 2019. Cu ocazia sărbătorilor de Paşte, românii vor fi liberi începând de vineri, 26 aprilie până luni, 29 aprilie, inclusiv, însă minivacanţa ar putea fi unită cu cea de 1 mai.
De Redactia Observator la 17.04.2019, 13:06Program Lidl Paşte 2019. Cu ocazia sărbătorilor de Paşte, românii vor fi liberi începând de vineri, 26 aprilie până luni, 29 aprilie, inclusiv, însă minivacanţa ar putea fi unită cu cea de 1 mai.
Astfel, prima zi de muncă după Paşte 2019 ar putea fi marţi, 30 aprilie.
Totuşi, Guvernul ar putea schimba acest lucru având în vedere că miercuri, 1 mai 2019, este din nou liber.
Drept urmare, minivacanţa de Paşte ar putea fi unită cu cea de 1 mai, astfel încât românii să fie liberi de vineri, 26 aprilie şi până joi, 2 mai (6 zile).
Pentru a veni în întâmpinarea românilor care vor fi liberi în această minivacanţă, conducerea lanţului de magazine Lidl a stabilit că programul de Paşte şi de 1 mai va fi unul special.
Program Lidl Paşte 2019
Pe 28 aprilie (Paşte 2019) dar şi în a doua zi de Paşte, magazinele Lidl din întreaga ţară vor funcţiona după un orar special.
Potrivit datelor puse la dispoziţie de site-ul oficial al lanţului de magazine, program Lidl Paşte 2019 este următorul:
- Vineri, 26 aprilie - 07.00 - 22.00;
- Sâmbătă, 27 aprilie - 07.30 - 20.00;
- Duminică, 28 aprilie (Paşte): Închis;
- Luni, 29 aprilie: Închis;
Totuşi, programul Lidl Paşte 2019 poate diferi în funcţie de oraş.
Pentru informații cât mai precise referitoare la programul de Paşte 2019 al fiecăruia dintre magazinele Lidl, clienții sunt rugați să acceseze site-ul www.lidl.ro și să selecteze magazinul Lidl în care urmează să vină la cumpărături.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și