Schimbări-surpriză la tarifele RCA. Preţurile urmează să fie modificate
Allianz Ţiriac şi Omniasig VIG, doi dintre cei mai mari jucători din piaţa asigurărilor, au notificat sau urmează să notifice Autoritatea de Supraveghere Financiară în privinţa intenţiei de a schimba tarifele RCA.
De Redactia Observator la 07.09.2017, 14:10- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Allianz Ţiriac şi Omniasig VIG, doi dintre cei mai mari jucători din piaţa asigurărilor, au notificat sau urmează să notifice Autoritatea de Supraveghere Financiară în privinţa intenţiei de a schimba tarifele RCA. Mişcarea este prima de acest tip după intrarea în vigoare a noii legi privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto şi a normei aferente. Preţurile se vor schimba cel mai devreme din octombrie, din cauza unor probleme de ordin birocratic, induse de noile reglementări în domeniu, scrie Profit.ro.
Reprezentanţii Allianz Ţiriac au confirmat, pentru Profit.ro, că au trimis documentaţia cerută de lege către ASF, precizând că vor exista atât scăderi, cât şi majorări de tarife, în cadrul unui proces de ajustare. Modificările efective, spun sursele citate, vor fi puse în practică începând cu luna noiembrie, urmând ca tarifele să fie gata încă din octombrie.
Omniasig VIG anunţă că încă nu a finalizat documentaţia care urmează să fie trimisă către ASF şi în baza căreia vor reanaliza tarifele şi subliniază că respectă în totalitate prevederile legale.
Cele două societăţi de asigurare, care în 2015 şi 2016 au ocupat primele două locuri în topul celor mai mari prime brute subscrise, analizează inclusiv posibilitatea de a reduce tarifele pe anumite segmente de clienţi care se dovedesc profitabile, spun sursele Profit.ro.
“Allianz- Ţiriac este destul de prezentă şi în acest moment pe piaţa RCA, dar dă semnale că vrea mai mult. Omniasig nu are neapărat o tradiţie pe acest segment, dar nu o pot ignora, pentru că ar însemna să piardă cotă de piaţă masiv în condiţiile în care, din această perspectivă, primele şase luni ale anului nu au fost extraordinare. Cele două societăţi care sunt dependente de RCA (nr: Euroins şi City Insurance, care împreună au aproximativ 70% din piaţă după primele şase luni ale lui 2017) au ajuns să controleze deja o bucată mult prea mare din piaţă, iar acest lucru va atrage mişcări de răspuns de la celelalte societăţi. Probabil că nu vor reduce tarifele pe toate segmentele, dar cu siguranţă pe anumite categorii de clienţi din zona persoanelor fizice o vor face”, explică sursele Profti.ro.
Viorel Vasile, preşedintele Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR), crede că nivelul concurenţei din piaţă va creşte, având în vedere şi că multe dintre societăţile de asigurare au înregistrat scăderi sau creşteri marginale ale primelor brute subscrise.
“După apariţia legii RCA şi a normei care o completează, piaţa s-a aşezat pe baze mai clare. A venit timpul ca şi firmele care par că se feresc de RCA să intre în joc. Cu siguranţă din toamnă vom vedea o concurenţă în creştere pe acest segment. Probabil din octombrie-noiembrie vor fi nume importante care vor scădea tarifele. În orice caz, cred că o majorare de preţuri anul acesta este exclusă, cel puţin în ceea ce priveşte persoanele fizice”, consideră Viorel Vasile.
Potrivit noilor reglementări în domeniu, tarifele anunţate de firmele de asigurare vor trebui verificate de către actuari independenţi selectaţi dintr-o listă avizată de ASF. Deşi normele în domeniu au intrat deja în vigoare de mai bine de o lună, lista actuarilor agreaţi nu este încă finalizată, motiv pentru care nici preţurile nu pot fi schimbate.
Sursa: News.ro