Antena LIVE

Curs valutar

Șeful Credit Suisse și-a cerut scuze la ultima Adunare Generală Anuală din istoria de 167 de ani a băncii

Preşedintele Credit Suisse, Axel Lehmann, şi-a făcut marţi mea culpa în faţa acţionarilor pentru că banca elveţiană nu a putut fi redresată, fiind nevoie de intervenţia autorităţilor pentru ca Credit Suisse să fie preluată de rivala UBS , transmite Reuters. "Îmi cer scuze pentru că nu am putut opri pierderile de încredere care s-au acumulat timp de mai mulţi ani şi pentru că v-am dezamăgit", le-a spus acesta  acţionarilor de la Credit Suisse reuniţi la ultima Adunare Generală Anuală din istoria de 167 de ani a băncii, transmite Agerpres.

De la 04.04.2023, 14:57
WhatsApp
Președintele Credit Suisse și-a cerut scuze în fața acționarilor pentru că nu a reușit să redreseze banca Profimedia

"Nu am reuşit să oprim impactul scandalurilor şi să contracarăm ştirile negative cu fapte pozitive. În cele din urmă, banca nu a putut fi salvată", a mai spus Axel Lehmann.

În urmă cu două săptămâni, UBS a acceptat să preia rivala Credit Suisse pentru trei miliarde de franci elveţieni (3,3 miliarde de dolari), în cadrul unei tranzacţii puse la punct de Guvernul elveţian, Banca Naţională şi Autoritatea de reglementare a pieţelor financiare în ideea de a evita o prăbuşire a sistemului financiar elveţian.

Autorităţile elveţiene insistă că având în vedere urgenţa cu care se derulau lucrurile nu au avut de ales. Credit Suisse a înregistrat o deteriorare dramatică a capacităţii sale de a accesa lichiditate în zilele anterioare cumpărării de către UBS. Potrivit ministrului elveţian de Finanţe, Karin Keller-Sutter, o preluare de către stat a Credit Suisse, sau un proces de lichidare controlată nu erau alternative viabile având în vedere riscurile financiare inacceptabile pe care le-ar fi creat pentru contribuabili.

Pierderi semnificative pentru acționarii Credit Suisse

Pe acelaşi subiect

Acţionarii Credit Suisse, care nu vor primi decât 76 de centime pentru fiecare acţiune pe care o deţin la Credit Suisse, se reunesc marţi la Zurich pentru ultima AGA. Ulterior, acţionarii UBS se vor reuni şi ei, tot la Zurich. Fuziunea UBS/Credit Suisse se va face fără aprobarea acţionarilor, autorităţile eliminând obligaţia de a-i consulta pe acţionari în numele interesului superior al stabilităţii pieţei financiare.

Deţinătorii de obligaţiuni emise de Credit Suisse Group AG au suferit pierderi istorice după ce preluarea băncii elveţiene de către UBS Group AG a dus la ştergerea valorii pentru aproximativ 16 miliarde de franci (17,3 miliarde de dolari) de obligaţiuni riscante, transmite Bloomberg. Pentru a îmbunătăţi capitalul de bază, după preluarea Credit Suisse de către UBS, Autoritatea de reglementare financiară di Elveţia (Finma) a ordonat "o depreciere completă" a valorii obligaţiunilor din categoria AT1 (Additional Tier One), o clasă relativ riscantă de datorii bancare, emise de Credit Suisse. În paralel, acţionarii băncii Credit Suisse ar urma să primească trei miliarde de franci pentru titlurile lor.

Această decizie va provoca cele mai mari pierderi înregistrate vreodată de piaţă obligaţiunilor de tip AT1 din Europa, piaţă evaluată la 275 de miliarde de dolari, depăşind cu mult singura altă depreciere decisă vreodată pentru acest tip de obligaţiuni: cea de 1,35 miliarde de euro (1,44 miliarde de dolari) suferită de deţinătorii de obligaţiuni la banca spaniolă Banco Popular SA, decisă în 2017, când a fost absorbită de Banco Santander SA pentru un euro.

Într-un scenariu tipic, acţionarii sunt cei care sunt primii afectaţi şi abia după acea deţinătorii de obligaţiuni de tip AT1. De aceea, decizia de a şterge valoarea obligaţiunilor, mai degrabă decât să îi afecteze pe acţionari, a provocat reacţii furioase în rândul unora din deţinătorii de obligaţiuni AT1 emise de Credit Suisse.

Adrian Popovici
pierderi
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024