Antena LIVE

Curs valutar

Ministrul Cîțu: "Ratele se pot suspenda pentru 9 luni, dar cererea să se facă înainte de încetarea stării de urgență" (Video)

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a ieșit la declarații după ședința de Guvern, precizând că măsura suspendării ratelor la bănci va putea fi aplicată pe o perioadă între 1 și 9 luni, însă cererea pentru ca această măsură să fie luată de bancă trebuie să se facă până la încetarea stării de urgență pe teritoriul României.

De la 26.03.2020, 21:30
WhatsApp
observator.tv

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a ieșit la declarații după ședința de Guvern, precizând că măsura suspendării ratelor la bănci va putea fi aplicată pe o perioadă între 1 și 9 luni, însă cererea pentru ca această măsură să fie luată de bancă trebuie să se facă până la încetarea stării de urgență pe teritoriul României.

"Se suspendă la cererea debitorului cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020. Ordonanța spune cu până la 9 luni. Aici am introdus încă o clarificare, debitorul poate opta să suspende obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor pe o perioadă cuprinsă între una și 9 luni. S-ar putea să fie persoane sau companii, care doresc doar să suspende pe o perioadă de o lună, două. Cine poate să ceară această suspendare, doar debitorii ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia covid-19. Cererile de suspendare a plății ratelor se vor face cel mai târziu până la încetarea stării de urgență pe teritoriul României", a precizat Cîțu.

De asemenea, ministrul a spus că cererea de suspendare a ratelor se poate face atât prin sistem electronic, dar și prin telefon și nu este nevoie de semnarea de acte aditionale pentru suspedarea platii ratelor pe aceasta perioada.

Cristian Ionescu
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele...
Fanatik.ro
Publicat 25.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin...
Gandul
Publicat 25.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Care este averea lui Călin Georgescu! Ce mașină conduce și în ce bancă își...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Câți bani ar fi plătit Călin Georgescu pe TikTok pentru a fi promovat de...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Prima declarație de la Kremlin despre victoria lui Călin Georgescu în primul...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Taylor Swift a purtat un colier strălucitor cu diamante pentru o cină în New...
ZU
Publicat 25.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Cel mai bun mic dejun pentru copiii care merg la școală. Nutriționiștii...
Deparinti
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cei mai iubiți 7 actori turci în 2024. Care sunt preferații fanelor din...
Happy
Publicat 25.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum să faci maia naturală. Ce tipuri de pâine sunt mai sănătoase
Medicool
Publicat 25.11.2024