Antena LIVE

Curs valutar

Transporturile aeriene aproape de revenirea la nivelurile record de dinaintea pandemiei

Companiile aeriene au văzut în luna mai 2023 cum activitatea lor mondială s-a apropiat de nivelul la care era înaintea crizei sanitare, traficul fiind la 96,1% din nivelul la care a fost în luna mai 2019, a anunţat joi Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA), informează AFP. Această revenire este susţinută de traficul aerian pe rutele interne. Calculat în funcţie de numărul de kilometri parcurşi de pasageri plătitori, un indicator de referinţă în sectorul transportului aerian, activitatea pe rutele interne a atins o medie mondială de 105,3% din nivelul la care era în urmă cu patru ani, potrivit IATA, conform Agerpres.

De la 06.07.2023, 22:48
WhatsApp
Transporturile aeriene de persoane aproape de revenirea la nivelurile record de dinaintea pandemiei Shutterstock

De altfel, luna mai 2023 a fost a doua lună consecutivă în care traficul aerian pe rutele interne a fost mai mare decât cel anterior pandemiei. În schimb, traficul aerian pe rutele internaţionale, care a repornit mai târziu, a ajuns în luna mai la 90,8% din nivelul la care era în urmă cu patru ani, a spus IATA.

Asociaţia care luna trecută estima că operatorii aerieni ar urma să transporte în acest an un număr de 4,35 miliarde de pasageri, aproape de recordul istoric de 4,54 miliarde de pasageri transportaţi în 2019, înainte de pandemie, a salutat şi faptul că gradul de umplere a avioanelor a fost în luna mai de 81,8%, revenind la nivelul anterior pandemiei.

"Oamenii au nevoie să zboare şi iubesc să facă acest lucru. Cererea puternică pentru călătorii este un element care susţine revenirea la profitabilitate a companiilor aeriene", a declarat directorul general al IATA, Willie Walsh. IATA se aşteaptă ca profiturile nete înregistrate de companiile aeriene din întreaga lume în acest an să se ridice la 9,8 miliarde de dolari, după pierderi cumulate de 183 miliarde de dolari în 2020-2022. Însă o marjă de profit net de 1,2% înseamnă doar 2,25 dolari per pasager, subliniază Willie Walsh, care apreciază că această marjă "nu este sustenabilă pe termen lung". IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

pandemie covid-19 avioane
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024