Văcuţele Black Angus le aduc profituri rapide fermierilor români
Fermierii au adus pe păşunile de la noi vaci scoţiene. Pentru profituri rapide, au mizat pe văcuţele Black Angus. Gustul banilor i-a convins pe tot mai mulţi fermieri să renunţe la bălţata românească.
De Redactia Observator la 14.03.2019, 22:44Fermierii au adus pe păşunile de la noi vaci scoţiene. Pentru profituri rapide, au mizat pe văcuţele Black Angus. Gustul banilor i-a convins pe tot mai mulţi fermieri să renunţe la bălţata românească.
Un medic veterinar din Bihor a pariat 600.000 de euro pe rasa Angus, după ce, mai bine de 20 de ani, s-a ocupat de piscicultură. Pe 300 de hectare din satul Cefa creşte o cireadă de 300 de junici.
Nicolae Nistor, crescător vite din rasa Angus: Ele au un ritm foarte mare de creştere, depun pe zi între 1 kilogram 200 şi 1 kilogram 300 de carne. Rezistă la temperaturi de minus 40 de grade, de plus 40 de grade şi nu necesită adăposturi.
Peste doi ani, viţeii vor ajunge la o greutate de jumătate de tonă, spune fermierul. Şi-a făcut şi calculele. Va vinde kilogramul în viu între 3 şi 4 euro. Asta ar înseamna un câştig de 300.000 de euro pe an. În magazine, carnea de vită Angus costă acum 10 euro kilogramul sau chiar 40, dacă vorbim de T-Bone, bucata de carne de vită care are un os în forma literei T.
Într-un restaurant din Oradea, bucătarii pregătesc antricot. Ţinut două zile în vin şi rozmarin, este prăjit în unt şi ulei de măsline. Apoi, preparatul este lăsat 8 minute la cuptor pentru fragezire.
Alexandru Şandrău, bucătar chef: Muşchi de vită Angus cu ficat de gâscă, garnitura aferentă. Este o carne premium şi probabil şi de aceasta nu toată lumea are acces la ea.
O friptură de vită cu un gust, o aromă şi mai ales o textură de neegalat. Dacă este gătită cum trebuie, se topeşte practic în gură. Un astfel de platou cum am eu în faţă, format dintr-un muşchiuleţ de vită Angus cu diferite garnituri, ajunge să coste şi 150 de lei în restaurante.
Nutriţioniştii spun că este şi foarte sănătoasă.
Ioana Dorobanțu - nutriționist: Contine foarte mult fier, se absoarbe repede fierul din carnea de vita spre deosebire de legume, de exemplu, sau altfel de carne care nu are atât de multe proprietăţi.
În toată ţara sunt 45.000 de vite Black Angus. Fermierii care au cel puţin 10 animale primesc de la Uniunea Europeană câte 1200 de euro pentru fiecare exemplar.