Vrei să investești în piața imobiliară? 8 sfaturi pentru începători
Explicație: Dacă ai ceva bani puși deoparte, o investiție imobiliară poate fi foarte profitabilă pe termen lung.
De Redactia Observator la 02.07.2020, 20:50- Sfaturi pentru achiziția unui imobil
- Ce trebuie să știi dacă ești începător
Piața imobiliară reprezintă, în general vorbind, una dintre cele mai atractive variante de investiții pentru cei aflați în căutarea unor metode de valorificare a capitalului. În ciuda temerilor suscitate de epidemia de coronavirus cu privire la o nouă criză imobiliară, specialiștii din domeniu sunt de părere că, datorită faptului că presupun o viziune (și strategie) pe termen lung, acest gen de active rămân atractive pentru cumpărătorul cu scop investițional și în 2020.
Este 2020 un an bun pentru investiții în piața imobiliară?
Pentru că deservesc una dintre necesitățile de bază ale oamenilor, activele imobiliare au, practic, întotdeauna un potențial investițional. Nevoia de locuire se menține chiar și în perioadele mai dificile din punct de vedere economic – chiar dacă satisfacerea ei poate fi amânată pentru o vreme, aceasta nu va dispărea cu totul. Astfel, un studiu realizat recent de Imobiliare.ro a arătat că 80% dintre potențialii cumpărători și chiriași au continuat să caute proprietăți chiar și pe durata pandemiei, doar 7% dintre aceștia declarându-se dispuși să renunțe la nevoia lor. De altfel, după o scădere firească a cererii în luna martie, pe fondul intrării României în stare de urgență, cele mai recente statistici ale portalului relevă că interesul cumpărătorilor de locuințe a revenit aproape de nivelul normal al acestei perioade.
Dacă te interesează subiectul investițiilor imobiliare în 2020, cu siguranță că vrei să fii la curent cu tendințele privind evoluția prețurilor apartamentelor. După un început de an în forță, pretențiile vânzătorilor s-au mai majorat, în martie, cu 1,8% la nivel național. Efectele perioadei de izolare au început, însă, să fie resimțite – moderat – în piață abia în lunile aprilie și mai, când prețurile s-au diminuat, la nivel național, cu 1,7% și, respectiv, cu 1,4%. Această tendință descendentă nu a fost înregistrată, în ultimele două luni, în toate marile centre regionale. În București, Indicele Imobiliare.ro se situa, la începutul lunii iunie 2020, la o medie de 1.394 de euro pe metru pătrat util, iar în Cluj, acesta ajungea la 1.815 euro pe metru pătrat util. De menționat este că, dincolo de orice previziuni privind evoluția prețurilor la apartamente în perioada următoare, lucrurile depind, ca și până acum, de raportul dintre cerere și ofertă.
8 sfaturi pentru cei care se gândesc la o primă investiție pe piața imobiliară
Dacă crezi că imobiliarele sunt o bună oportunitate de investiție, însă nu ai mai făcut asta până acum, cu siguranță ai multe întrebări despre cum poți face lucrurile cât mai bine. Pentru a veni în întâmpinarea acestora, iată pașii pe care ar trebui să-i urmezi:
Identifică stadiul financiar în care te afli
Înainte de a lua orice decizie, trebuie să analizezi, într-un mod cât mai realist, în ce etapă a vieții te găsești, din punct de vedere financiar. Bineînțeles că, pentru siguranța ta, ar trebui să pornești pe acest drum având atât un job stabil, cât și ceva economii. La modul ideal, o investiție imobiliară s-ar face cu bani gheață, fără ajutorul unei finanțări bancare sau al unui împrumut de altă natură. Poți face, însă, acest pas și contractând un credit, dacă consideri că ai un venit stabil; ai grijă, însă, ca acesta să-ți permită plata ratei lunare fără a lua în considerare chiria generată de respectiva proprietate – astfel vei putea fi pregătit pentru eventualele situații neprevăzute.
Explicație: Orice investiție, inclusiv imobiliară, trebuie însoțită de o viziune cât mai realistă asupra posibilităților tale financiare
Fă o strategie
Dacă crezi că te afli într-un moment prielnic pentru o investiție imobiliară, următorul pas este să-ți faci o strategie pe termen lung. Cea mai populară soluție în rândul micilor investitori este achiziția în vederea închirierii ulterioare, așa că fă un calcul teoretic privind amortizarea investiției tale. Ține cont de faptul că, în condițiile unui randament 6% sau 6,5%, ți-ai putea recupera investiția într-un interval de 15-16 ani, iar după ai putea trece, propriu-zis, „pe profit”.
Alege o piață
În funcție de preferințele personale, dar și de bugetul pe care îl ai la dispoziție, poți alege și o anumită piață imobiliară pe care o consideri mai atractivă pentru investiții. Ce înseamnă asta, mai exact? În primul rând, ar trebui să te gândești la orașul în care ți se pare oportun să deții o proprietate, luând în considerare și trendurile anului 2020 în materie de turism (de business sau de relaxare) sau migrație a forței de muncă. În al doilea rând, ar trebui să te orientezi către o anumită zonă sau un anumit cartier, ținând cont de faptul că, datorită prețurilor mici de achiziție, zonele de „periferie” pot fi, matematic, mai profitabile, dar pot genera mai multe probleme pe termen lung.
Decide criteriile pe care trebuie să le îndeplinească imobilul
După ce te-ai hotărât asupra unei zone și asupra unui tip de proprietate, urmează să stabilești criteriile pe care ai dori să le îndeplinească aceasta. Trebuie să decizi, astfel, ce tip de locuință te-ar interesa, respectiv o casă sau un apartament, un imobil vechi sau unul nou, un apartament cu o cameră sau mai multe etc. În general vorbind, garsonierele reprezintă investiții destul de profitabile, întrucât generează chirii comparabile cu cele ale locuințelor cu două camere, însă sunt semnificativ mai ieftine decât acestea. Tot aici ar trebui să te gândești ce suprafață ai vrea să aibă imobilul, la ce etaj ai dori să fie situat, cum ar trebui să fie compartimentat etc.
Explicație: Randamentul oferit de o investiție imobiliară variază nu doar în funcție de zonă, ci și de caracteristicile unei proprietăți
Construiește o echipă de sprijin
Dacă te-ai hotărât să faci pasul decisiv spre o investiție pe piața imobiliară, va trebui să-ți formezi și „o echipă de sprijin”. Dincolo de membrii familiei și prietenii care îți vor fi alături pe parcursul procesului de achiziționare a proprietății potrivite, vei avea nevoie, desigur, și de ajutor specializat. Un rol important în cadrul „echipei” tale îl va avea, așadar, consultantul imobiliar, care te va putea ghida în funcție de cerințele tale specifice, dar și de evoluția și trendurile pieței în 2020; acesta te poate pune în legătură și cu experți din domenii conexe imobiliarelor, cum ar fi un constructor, un notar sau, dacă este cazul, un avocat.
Alege metoda de finanțare
După cum am arătat mai sus, poți face o investiție și în cazul în care nu dispui de tot bugetul necesar pentru achiziția unei proprietăți. Va trebui, însă, să alegi metoda de finanțare cea mai potrivită pentru tine – iar aici sfaturile agentului imobiliar poate fi, iarăși, de ajutor. În general vorbind, ofertele de credite ipotecare ale băncilor active pe piața din România pornesc de la un minimum de 15% din valoarea totală a proprietății achiziționate.
Opțiuni în cazul în care vrei să faci un credit și nu ai banii pentru avans
Pentru o locuință de 60.000 de euro ar trebui să dispui, așadar, de un minimum de 9.000 de euro pentru achitarea avansului (sumă la care se vor adăuga și alte cheltuieli aferente încheierii unei tranzacții imobiliare). Există, însă, soluții și în cazul în care nu dispui de toată această sumă. Una dintre ele este contractarea unui alt împrumut, dar de nevoi personale; acesta îți va afecta, într-o oarecare măsură, scoringul la contractarea creditului ipotecar – și va trebui să-l incluzi în calculul general privind randamentul și perioada de amortizare. Bineînțeles că o variantă preferabilă unei finanțări bancare ar fi să iei un împrumut de la rude sau prieteni de încredere, care te pot ajuta chiar fără să-ți perceapă dobândă. Ferește-te, însă, cu orice chip de atracția împrumuturilor „la minut”, acordate doar pe baza prezentării unui act de identitate – în caz de neplată, dobânzile (și așa ridicate!), pot ajunge să depășească cât ai împrumutat!
Explicație: Dacă mai ai nevoie de bani pentru achitarea avansului la un credit, poți apela la un împrumut de nevoi personale
Găsirea celor mai bune oferte. Cum te poate ajuta Imobiliare.ro
Site-ul de profil numărul 1 din România, Imobiliare.ro este ajutorul tău de nădejde în găsirea celor mai bune oportunități de investiții pe piața imobiliară în 2020. Aici te așteaptă zeci de mii de oferte imobiliare din întreaga țară, precum și o serie de „tool-uri” special concepute pentru a-ți ușura „drumul” către proprietatea care ți se potrivește. Filtrele avansate de căutare îți permit să selectezi nu numai zona/zonele și intervalul de preț care te interesează, ci și o serie de alte specificații pentru ofertele pe care dorești să le vizualizezi – cum ar fi numărul de camere, suprafața utilă, etajul, compartimentarea, gradul de confort, anul de construcție etc. Un filtru nou implementat în perioada de pandemie este Video/Foto 360 – acesta te va ajuta să-ți dai mult mai bine seama de scum arată, de fapt, o anumităă proprietate; această opțiune este foarte utilă dacă dorești să te informezi cât mai bine în mediul online, limitând, astfel, pe cât posibil, numărul vizionărilor. Tot la noi vei găsi și statistici, studii și știri despre piața imobiliară, precum și o serie de sfaturi utile, inclusiv pentru cumpărătorul în scop investițional.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și