Zăcământ important de gaze, descoperit în Marea Neagră
Companiile Lukoil, PanAtlantic și Romgaz au descoperit pe platforma continentală a României un zăcământ important de gaze, rezervele care urmează a fi confirmate de forajul de evaluare putând depăși 30 miliarde metri cubi de gaze naturale, informează Romgaz, printr-un comunicat remis miercuri Bursei de Valori București
De Redactia Observator la 14.10.2015, 12:41Companiile Lukoil, PanAtlantic și Romgaz au descoperit pe platforma continentală a României un zăcământ important de gaze, rezervele care urmează a fi confirmate de forajul de evaluare putând depăși 30 miliarde metri cubi de gaze naturale, informează Romgaz, printr-un comunicat remis miercuri Bursei de Valori București
Lucrările la sonda de explorare LIRA 1X, finalizate în octombrie 2015, au dus la descoperirea unui important zăcământ de gaze, situat în sectorul românesc al Mării Negre, din cadrul Perimetrului EX30 Trident.
'Conform rezultatelor preliminare ale analizei datelor obținute în timpul forajului, precum și ale investigațiilor geofizice, sonda LIRA — 1X a întâlnit un rezervor de gaze cu o grosime de 46 metri. În conformitate cu datele seismice, suprafața zăcământului poate atinge 39 kmp iar rezervele, care urmează a fi confirmate de forajul de evaluare, pot depăși 30 miliarde metri cubi de gaze naturale. Succesul sondei LIRA — 1X a dus la o diminuare a riscurilor în ceea ce privește lucrările viitoare de investigații geologice pentru o serie de prospecte care reprezintă un potențial semnificativ în ceea ce privește conținutul de resurse, localizate atât în apropierea structurii LIRA, cât și în alte zone ale perimetrului. Programul lucrărilor viitoare, planificate pentru 2016, include o reprocesare a datelor seismice și forajul pe zăcământul LIRA a unei sonde de explorare/evaluare, în vederea confirmării volumului descoperirii și a confirmării potențialului de hidrocarburi', se menționează în comunicat.
Începând cu anul 2011, lucrările de explorare geologică din perimetrul EX-30 Trident sunt efectuate, în calitate de operator, de compania Lukoil Overseas Atash B.V. (care este deținută în proporție de 100% de Compania Publică pe Acțiuni Lukoil) în baza Acordului de Concesiune încheiat cu Guvernul României.
În prezent, cota de participare a Romgaz în Acordul de Concesiune este 10%, Lukoil deține 72%, iar PanAtlantic Petroleum Ltd 18%.
Adâncimea apei în cadrul perimetrului EX-30 Trident fluctuează de la 300 la 1.200 metri. Suprafața perimetrului este de 1.006 kmp.
Sonda LIRA — 1X este situată la aproximativ 170 km (90 mile marine) de la țărm, adâncimea apei fiind de circa 700 m. Sonda a fost forată până la adâncimea de 2.700 m (8.858 picioare), cu ajutorul platformei semisubmersibile de foraj marin 'Development Driller II', aparținând companiei TransOcean Ltd. La finalizarea lucrărilor de foraj, sonda a fost trecută în conservare, în vederea efectuării lucrărilor ulterioare de evaluare a zăcământului LIRA.
'Pentru Romgaz parteneriatul în explorarea platformelor din Marea Neagră reprezintă o direcție nouă de dezvoltare a afacerii precum și a portofoliului de zăcăminte. Suntem o companie cu experiență de peste 100 de ani în lucrări on-shore, dar suntem deschiși pentru noile provocări ale lucrărilor off-shore și ne bucurăm să avem parteneri cu experiență în domeniu', a declarat Virgil Marius Metea, director general—SNGN Romgaz SA Mediaș.