Studenții și bobocii au început cu emoție noul an universitar
Studenții și bobocii au așteptat cu emoție această zi, mai ales că a fost un an atipic din toate punctele de vedere.
De Redactia Observator la 01.10.2020, 17:29- Nici în Timişoara situaţia nu este diferită.
- Cursurile online vor fi o problemă pentru mulţi studenţi.
În Bucureşti, la Universitatea de Medicină, festivitatea de început de an s-a desfăşurat cu restricţii, dar cu aceleaşi emoţii pentru prima promoţie de viitori medici din pandemie.
Şi în Timişoara coronavirusul a adus schimbări neplăcute, iar în Iași, la Universitatea Tehnică, proaspeţii studenţi s-au mutat afară, într-un parc din campus.
Sub semnul pandemiei s-a dat startul anului universitar pentru prima promoţie de viitori medici la Universitatea Carol Davila. Dacă în alţi ani amfiteatrul era plin, acum totul s-a schimbat. Chiar şi cursurile.
Viorel Jinga rector Universitatea de Medicină Carol Davila: Din pacate ne adaptam si incercam sa compensam ceea ce nu putem face acum, inclusiv sa facem un sistem hibrid de invatamant de a-i aduce totusi pe studenti in laboratoare, de a-i aduce in spitale, pentru ca o medicina doar online nu se poate face.
Ca un paradox, însă, pentru unii studenţi, profesia de medic se va datora chiar virusului care a înspăimântat planeta.
Nici în Timişoara situaţia nu este diferită. Cursurile online vor fi o problemă pentru mulţi studenţi. Dar nu numai ele, ci şi viaţa studenţească.
În maşină, dar singuri în bănci şi în camere și fără să își poată zambii unii altora decât cu privirea. Așa arată prima zi din noul an universitar în Iaşi.
Prof. Dr. Dan Cașcaval, rector UTI Iasi: Indiferent de contextul pe care nu l-am dorit nici unul dintre noi ne aflam într-un moment festiv. Un moment care răzbate dincolo de răceală biților și a pixelilor și dincolo de prea puțin empatica comunicare online.
Reguli noi sunt și în cămine. Totuși mai puțin de jumătate dintre studenți au început efectiv astăzi din nou cursurile la facultate.
Prof. Dr. Dan Cașcaval, rector UTI Iasi: Clar trebuia să aducem anii întâi la școală pentru că este trecerea de la liceu la universitate și trebuie să știe exact care sunt diferențele între cele două sisteme de învățământ.
La universitatea de medicina și farmacie din Iași toți studenții iau parte fata in fata cu profesorii la seminarii, laboratoare și lucrări practice. In rest toate se desfășoară exclusiv online
La Universitatea Agronomică din Iași studenții din anul întâi și doi vor face rocada cu cei din anul 3 și 4 după jumătatea semestrului, iar la Universitatea Alexandru Ioan Cuza fiecare facultate în parte a decis propriul mod de desfășurare a orelor, majoritatea a optat pentru sistemul hibrid.