Accesul la educaţie este gratuit, dar în şcoli încă se face chetă. 50% dintre elevii care au răspuns la un sondaj afirmă că profesorii le cer bani pentru fondul clasei
Mai mult de jumătate dintre copiii din comunităţile dezavantajate, care au participat la un sondaj realizat de World Vision România, afirmă că profesorii le cer în continuare bani pentru fondul clasei, pentru a cumpăra materiale precum burete, cretă, topuri de hârtie, potrivit news.ro. Legea Educaţiei şi Constituţia subliniază că accesul la învăţământ este gratuit şi obligatoriu. În plus, strângerea fondului clasei este ilegală.
De Redactia Observator la 18.11.2022, 15:46Sondajul a fost realizat în rândul a 659 de elevi din ciclul gimnazial şi liceal, majoritatea din mediul rural sau din oraşe mici, iar datele arată că mai mult de două treimi (70%) dintre copii spun că profesorii le cer să aducă bani de acasă pentru culegeri şi alte caiete speciale cu exerciţii de lucru.
În plus, jumătate (51%) spun că li se cer bani şi pentru fondul clasei ca să cumpere materiale pentru desfăşurarea orelor (de la topuri de hârtie şi markere la bureţi, cretă şi altele).
Director World Vision România: Profesorii care cer bani comit o ilegalitate
”Accesul la învăţământul obligatoriu de stat ar trebui să fie gratuit. Este un drept garantat prin Constituţie şi prin Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Profesorii care cer bani de la elevi şi părinţi comit o ilegalitate şi exercită o presiune enormă, mai ales asupra familiilor dezavantajate.
Avem mai multe reglementări şi în ROFUIP (Art. 170), cât şi în Codul de Etică pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar (Art. 6), care interzic profesorilor colectarea de bani de la părinţi sau de la elevi ori chiar cer recomandarea, cu precădere, de auxiliare curriculare (culegeri şi alte asemenea) deschise şi gratuite. Din păcate, vedem că aceste prevederi nu sunt respectate de toţi profesorii”, a declarat Mihaela Nabăr, director-executiv World Vision România, potrivit news.ro.