Activităţi inedite pentru elevi în săptămâna "Şcoala altfel". Ce i-a fascinat pe copii
Şcoala altfel. În judeţul Gorj, elevii au petrecut câteva ore în inima naturii, chiar în Parcul Național Defileul Jiului unde au învăţat reguli de supraviețuire pe munte, dar şi cum să protejeze natura. La Constanţa însă, copiii au vizitat Academia Navală Mircea cel Bătrân şi au avut parte de experienţe inedite. Altfel s-a simţit şcoala şi la Alba Iulia, unde Cetatea Alba Carolina a fost invadată de copii dornici să înveţe o lecţie de istorie
De Redactia Observator la 24.10.2024, 08:29Regulile de supravieţuire au fost ascultate cu interes de micuţi, mai ales că au descoperit şi ce îi poate salva în caz că se rătăcesc pe munte sau dau nas în nas cu ursul. "Au fost foarte fascinaţi de povestea rangerului de la parc cu kitul de supravieţuire şi cu îmbrăcamintea", spune Ionel Cioca, ranger Parcul Național Defileul Jiului. Curioşi, copiii au urcat până la un punct de belvedere unde au descoperit legendele locului despre existenţa unor zmei care tronau în zonă.
Activităţi pentru elevi în "Şcoala altfel"
22 de prichindei ai Şcolii Gimnaziale nr. 8 din Constanţa au vizitat cu entuziasm Academia Navală Mircea cel Bătrân, mai ales că, la muzeul instituţiei şi-au înfrânt frica de mare şi s-au simţit adevăraţi marinari. "Am văzut nişte vapoare care se scufundau, mai ales la muzeu. Mi-a plăcut foarte mult", spune un băiat. "Am fost la simulator. A fost o experienţă foarte interesantă", zice un altul.
În săptămâna altfel, Cetatea Alba Carolina a devenit neîncăpătoare. Alături de ghizii costumaţi în personaje romane, copiii au luat la pas fiecare colţişor şi au savurat fiecare lecţie de istorie. "Istoria îmi place cel mai mult pentru că învăţ despre domnitori", mărturiseşte un elev. Cetatea Alba Carolina a fost vizitată zilele acestea de sute de copii.