Cine are tabletă, dar cere una şi de la autorităţile din Bucureşti, riscă dosar penal
Părinţii din Capitală au fost puşi să declare pe proprie răspundere că nu deţin deja un astfel de dispozitiv. Dacă mint, pot fi acuzaţi de fals în declaraţii.
De Redactia Observator la 23.10.2020, 21:13- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
- De teamă, cei mai mulţi părinţi nu au semnat documentul.
- Iar cine nu semnează nu primeşte.
Ramona Nicolae, părinte: De ce să îmi asum eu o faptă penală din momentul în care fie telefonul, cât de proastă calitate, tot se conectează la internet?
Este întrebarea pe care şi-o pun mulţi părinţi din Bucureşti. Totul după ce, pentru a putea primi o tabletă pentru şcoala online a copilului, sunt obligaţi să completeze o declaraţie pe proprie răspundere că nu deţin niciun dispozitiv conectat la internet.
Dacă mint, cad sub incidenţa unui articol din codul penal care pedepseşte falsul în declaraţii cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Părinţii nu vor să îşi asume acest risc. Ramona are doi copii care fac şcoală online.
Ramona Nicolae, părinte: Dacă eu am 4 sau mai mulţi copii, pentru fiecare în parte fac câte o declaraţie de genul ăsta. Să zicem că pentru primul copil îmi este acceptată deja cererea şi eu primesc deja dispozitivul. În mod normal asta înseamnă că eu ar trebui să îmi asum faptă penală pentru următorii copii.
Sau cel puţin asta reiese din declaraţia dată părinţilor. Oana este mama unui copil elev în clasa a 6a. Avea nevoie de tableta pentru că până acum a lucrat cu un laptop defect.
Oana, părinte: Am fost intimidaţi din momentul in care ar fi trebuit sa semnam cererea pentru a primi o tabletă gratuit. Nu am putut să semnez. Mi-a fost teamă deşi chiar aveam nevoie de tabletă.
Cei de la Inspectoratul Şcolar Bucureşti spun că este nevoie ca părintele trebuie să îşi asume răspunderea.
Marina Manea, ISMB: Trebuie să avem şi noi o certitudine că părintele îşi asumă faptul că în familie nu există asemenea device-uri în folosinţa copilului.
Deşi ceruseră deja tablete, mulţi părinţi au renunţat când au auzit de noile reguli.
Aurelia Moise, învăţătoare: Toţi copiii, indiferent de posibilităţile materiale ale familiei, ar trebui să aibă acces la aceste tablete.
Cei care le au ce confruntă cu alte probleme. Astăzi, la câteva şcoli au fost accesate ilegal conturile de acces. Elevii şi profesorii au fost anunţati că trebuie să îşi schimbe urgent parolele conturilor de pe care învaţă online.
Liviu Arsene, specialist în securitate cibernetică: Profesorii trebuie să-şi creeze parole unice pe platformele de videoconferinţă, să creeze săli virtuale unde accesul se face doar cu parolă, linkul către acele săli de clasă să fie distribuit doar către elevi.
Puţin peste 8000 de tablete au fost distribuite de Ministerul Educaţiei elevilor din Capitală, restul, de peste 53.000, au fost cumpărate de autorităţile locale.