Edu.ro rezultate Bacalaureat 2019. Notele la examen
Edu.ro rezultate Bacalaureat 2019. Notele la examenul național, pentru cei peste 130.000 de elevi care au susținut probele, vor fi afișate până în ora 12, pe 8 iulie 2019. Rezultatele vor fi publicate pe Observator.tv, cât și pe site-ul Ministerului Educației, edu.ro.
De Cristian Ionescu la 08.07.2019, 10:37Edu.ro rezultate Bacalaureat 2019. Notele la examenul național, pentru cei peste 130.000 de elevi care au susținut probele, au fost afișate la ora 10.30. Rezultatele sunt publicate pe Observator.tv, cât și pe site-ul Ministerului Educației, edu.ro.
Afişarea rezultatelor la Bacalaureat 2019 este urmată de depunerea eventualelor contestaţii.
Soluționarea contestațiilor are loc între 9 și 12 iulie, notele finale la examenul de bacalaureat urmând a fi publicate în data de 13 iulie.
Edu.ro rezultate Bacalaureat 2019. Notele la examen
Aici sunt afișate notele la examenul de Bacalaureat 2019, pe 8 iulie 2019, până în ora 12. Totuși, este posibil ca mediile să fie publicate mai devreme sau mai târziu față de ora anunțată, dacă procesul de corectare s-a desfășurat mai rapid sau mai încet.
După afișarea notelor urmează depunerea contestațiilor, de candidații care sunt nemulțumiți de notele primite.
În privința contestațiilor există riscul ca, în urma recorectării, lucrarea candidatului să fie notată în minus, iar acesta să nu ia notă de trecere, dacă în momentul depunerii contestației candidatul avea notă de trecere. De asemenea, este posibil ca nota, în urma recorectării, să fie semnificativ mai mare.
Edu.ro rezultate Bacalaureat 2019. Depunerea și rezolvarea contestațiilor
Între 9 și 12 iulie se va desfășura procesul de soluționare a contestațiilor depuse de candidați. În procesul de evaluare iniţială a lucrărilor scrise şi de rezolvare a contestaţiilor, după
validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferenţa
dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, este calculată nota finală, ca medie
aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în
catalogul de bacalaureat.
În cazul în care diferenţa dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai
mare de 1 punct, preşedintele comisiei nominalizează alţi doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării. După finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se trec pe lucrare şi se semnează de către evaluatori. Preşedintele comisiei calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note - valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale fără rotunjire, a celor două note cu valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală pe care o trece pe lucrare şi semnează.
Edu.ro rezultate Bacalaureat 2019. Contestația nu garantează creșterea notei
Potrivit ministerului Educației, candidaţii care depun contestaţii completează şi semnează o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Afișarea rezultatelor finale are loc pe data de 13 iulie 2019, iar candidatul se consideră că a promovat examenul naţional de Bacalaureat dacă a susţinut toate probele de evaluare a competenţelor şi a obţinut cel puţin nota 5 la fiecare, a susţinut toate probele scrise și a obținut cel puţin media 6 la fiecare.
Anul trecut, rata de promovare la examenul de Bacalaureat 2018 a fost de 67,7%.