Mii de elevi au rămas fără loc la liceu pentru că au completat greșit sau incomplet formularul de repartizare
Elevii au aflat astăzi la ce liceu au intrat, însă mulţi au rămas pe dinafară, chiar şi cu medii aproape de zece. Motivul? Nu au completat corect opţiunile. Ei vor fi repartizaţi în cea de-a doua sesiune de admitere.
De Diana Speretoiu la 10.07.2020, 21:22- Aproape 8.500 de elevi au rămas, momentan, fără loc la liceu și așteaptă a doua etapă a repartizării.
- Există licee din România unde s-a intrat și cu media 1.
Mate-info este cea mai căutată specializare și în acest an. Peste 100 de mii de absolvenți de gimnaziu au fost repartizați computerizat la liceu. Sunt însă aproximativ 8.500 de elevi care nu au reușit să prindă un loc în liceul dorit, cu trei mii mai mulți față de anul trecut.
O explicație ar fi că aceștia nu au completat corect fișele de înscriere ori au bifat prea puține variante. Și vorbim de foarte mulți copii cu medii mari, de peste 9,50, care au rămas pe dinafară în această primă sesiune de admitere.
În funcție de medie, ei vor fi repartizați în cea de-a doua etapă ce va începe din 24 iulie.
Așa se face că sunt licee în Capitală unde ultima medie de admitere a fost 9,98. Cea mai mică medie a fost 4,61 la un liceu din București, însă în multe licee din țară, elevii au fost admiși mai departe chiar și cu media 1, tocmai pentru că nu a fost competiție.