Antena LIVE

Măsuri fără precedent la Evaluarea Națională 2020. Elevii, chemaţi la şcoală cu 2 ore înainte de examen

Luni, 15 iunie, începe prima etapă a examenului de evaluare. Peste 170.000 de elevi, absolvenţi de clasa a VIII-a, susțin proba de Limba și literatura română, care se va desfășura în 4.253 de centre de examen, a anunțat duminică ministrul Educației Monica Anisie.

De la 14.06.2020, 15:29
Măsurii fără precedent la Evaluarea Națională 2020. Elevii, chemaţi la şcoală cu 2 ore înainte de examen Inquam Photos / Octav Ganea

Monica Anisie a declarat că examenele de evaluare se vor desfăşura cu stricta respectare a măsurilor de siguranţă.

Astfel, accesul elevilor se va face până la ora 8:30, fiecare unitate având stabilit un grafic pentru a evita aglomeraţia, iar inspectorii şcolari vor monitoriza ca toate aceste măsuri de prevenire să fie îndeplinite.

"Prima etapă începe mâine. A doua etapă, pentru elevii care se află în izolare sau care mâine au peste 37,3 temperatură e organizată a doua etapă, în 29 iunie. Această etapă se va organiza înaintea repartiţiei computerizate din 10 iulie.

Toţi copii absolvenţi de clasa a opta au şanse egale. Aceste probe se organizează în peste 4.253 de centre de examen.

Mulţumesc tuturor cadrelor didactice pentru mobilizarea de care au dat dovadă de susţinere, sunt peste 75.000 de profesori care participă la prima etapă a evaluării.

Îi anunţ pe toţi elevii că accesul în centrul de examen se va face până la 8:30. Fiecare unitate a stabilit un grafic pentru a evita aglomeraţia. Prin urmare, la poarta unitatii de invatamant va exista un cadru medical care va realiza triajul epidemiologic și va indruma elevii catre salile de examen, impreuna cu un cadru didactic din comisia de examen.

Pentru acei copii cu temperatura peste 37,3, recomand cadrelor medicale să repete succesiv de 3 ori acel procedeu de luare a temperaturii si sa lase un termen de 2-5 minute pentru procesul acesta. În fiecare centru de examen au fost luate măsurile de prevenire, s-a dezinfectat.

Fiecare inspectorat va monitoriza ca toate aceste măsuri de prevenire să fie îndeplinite. Legat de modalitatea de corectare, anul acesta lucrările vor merge în alt judeţ decât cel din care face parte elevul, inclusiv pentru Bucureşti", a declarat ministrul Monica Anisie.

În funcţie de decizia şcolilor, elevii sunt chemaţi la şcoli începând cu ora 7 sau 7.30, pentru testarea temperaturii, în condiţiile epidemiei de Covid-19.

"Cel mai devreme la ora 7:00, pentru că nu pot intra în centru înaintea comisiei", precizat secretarul de stat Luminița Barcari.

Evaluarea Națaională 2020. Reguli pentru elev și profesori

• Accesul în unitatea de învățământ se realizează până la ora 8.30.

• Probele scrise pentru Evaluarea Naţională încep la ora 09:00.

• Accesul în unitatea de învățământ trebuie organizat astfel încât să fie asigurați minimum 4 m2 pentru fiecare persoană și să existe o distanță minimă de 2 m între oricare 2 persoane.

• Nu este permis accesul persoanelor cu o temperatură corporală care depășește 37,3 C.

• Se asigură dezinfectarea suprafețelor și distanțarea fizică pe toată durata examenului.

• Parcursul prin curtea școlii până la intrarea în unitate se va realiza pe un traseu bine delimitat si semnalizat, respectând normele de distanțare fizică.

• La intrarea în unitatea de învățământ sunt asigurate materiale și echipamente de protecție: covorașe dezinfectante, măști, substanțe dezinfectante pentru mâini.

• Fiecare persoană care intră în școală va primi câte o mască la sosire și câte o mască la plecare. • La intrarea în școală fiecare persoană se dezinfectează pe mâini.

• Intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare sunt semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat.

• În unitatea de învățământ toate persoanele vor purta mască de protecție.

Evaluarea Națională 2020. Cum se face triajul epidemiologic

Triajul epidemiologic se efectuează de către cadrul medical la intrarea în Centrul de Examen prin:

■ Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, activitate care se va realiza la umbră; dacă temperatura corporală depășește 37,3 o C se repetă măsurarea temperaturii de 3 ori succesiv, la un interval de timp de 2-5 minute

■ Observarea clinică a simptomelor respiratorii de tipul tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată Cadrele medicale care constată că un elev este în situația de a nu fi primit în examen informează comisia din Cex și consemnează în procesul verbal conform anexei din procedura comună 9412/3798/11.06.2020; procesul verbal rămâne la dosarul comisiei.

Dacă un elev este în situația de a nu fi primit la examen, comisia din Cex înștiințează părinții/reprezentanții legali ai acestuia cu privire la acest aspect și cu privire la posibilitatea de a susține examenul în etapa specială.

Măsuri în școli

- Colectarea măștilor purtate se va face în locuri special amenajate și semnalizate.

- În sălile de examen stabilirea locurilor se realizează astfel încât să existe o distanță de 2 m între candidați, pe rânduri și între rânduri

La intrarea în sala de examen se va afișa oglinda sălii și asistenții vor dirija candidatul direct către locul destinat pentru a evita parcurgerea întregii suprafețe a sălii în căutarea locului

- În unitățile de învățământ special, în sălile de examen, nu se va depăși numărul de 10 persoane

- Dacă un elev anunță școala că este în situația de a fi în izolare/carantină/spital ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu SARS - CoV – 2 sau diagnosticare cu COVID – 19 și nu poate susține examenul în prima etapă, atunci circuitul informației este următorul:

Școală → Comisia municipală → DSP (pentru spitalizați) / ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ (pentru izolați sau carantinați ) care confirmă → Comisia municipală → Școală Elevul cu alte afecțiuni poate susține examenul în sesiunea specială dacă are document medical de la medicul de familie sau medicul specialist cu mențiunea “starea de sănătate permite încadrarea în etapa specială de examen.

Calendarul examenului de Evaluare națională 2020

Conform calendarului de examene, luni, elevii de clasa a VIII-a vor susţine luni proba scrisă la Limba şi literatura română, iar miercuri pe cea la Matematică.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi proba la limba maternă.

Pe 22 iunie se vor afişa rezultatele, până la ora 14,00. În aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 19.00, şi pe 23 iunie, între orele 8.00 – 12.00, se vor putea depune contestaţiile.

În data de 27 iunie este programată afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.

Ți-a plăcut acest articol?

evaluarea nationala 2020
Întrebarea zilei
Mergeţi cu plăcere la job?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul care poate trata depresia. Oamenii de știință au făcut o descoperire...
Fanatik.ro
Publicat 15.05.2024
Acestea sunt cele mai periculoase orașe din lume. Infractorii mișună pe străzi
Fanatik.ro
Publicat 14.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Momente emoţionante la tribunal: un bărbat înjunghiat de fiica vitregă a cerut...
Adevărul
Publicat 13.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 16 mai 2024. Gemenii au de dus o conversație importantă....
CaTine
Publicat 15.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Îngrășământul ideal pentru roșii, ardei și castraveți. Aplică-le acest...
Click.ro
Publicat 13.05.2024
Cum poți restricționa pe cineva pe Facebook Messenger fără să își dea...
Useit
Publicat 15.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum ar fi reușit vrăjitoarea Sidonia să-și scoată fiii din pușcărie....
Redacţia.ro
Publicat 14.05.2024
Vedeta care a organizat „petrecerea goală” de la Moscova, consiliată de...
libertatea.ro
Publicat 14.05.2024
Tot ce trebuie să știi despre Tyla, cântăreața care domină listele cu cele...
ZU
Publicat 14.05.2024
Ciuperci cu sos de smântână la tigaie. Rețeta pentru un prânz savuros
Hello taste
Publicat 15.05.2024
Ce este sindromul copilului mijlociu și cum să îi protejezi personalitatea
Deparinti
Publicat 14.05.2024
Român terorizat de vecinul interlop: "Să-ți fie frică să suni la...
ziare.com
Publicat 15.05.2024
De ce Thalía continuă să o sune pe mama sa, care a decedat în urmă cu 13 ani....
Happy
Publicat 14.05.2024
Proprietățile medicinale ale apei cu castraveți. Cum îți poate completa dieta
Medicool
Publicat 14.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024