O tânără și-a sacrificat nota de la Bac pentru a le transmite profesorilor că e inutil ce se predă

Greta Ciubuc-Szabo, o tânără absolventă a Colegiului Național 'Mihail Cantacuzino" din Sinaia, a decis să își sacrifice nota la Bacalaureat pentru a le transmite profesorilor că ceea ce se predă, la Limba și Literatura Română, nu mai este în pas cu vremurile pe care le trăim.

• Focul Sfânt a luminat România în noaptea Învierii. Credincioșii au fost copleșiți de emoții şi plini de speranță

• Greta a luat nota 7, în urma inițiativei
• Eseul, o radiografie proprie a sistemului de învățământ

Totodată, Greta a criticat faptul că se pune accent pe memorarea de comentarii, iar materia predată este cea de pe vremea părinților, cu "limbaj arhaic" și "subiecte depășite".

"Cum poate un tânăr de 18-19 ani din 2020 să se identifice cu condiția țăranului roman din opera lui Rebreanu din secolul trecut?", se întreabă tânăra, în comentariul scris la Subiectul 3 la Bacalaureat.

Pentru această inițiativă, Greta Ciubuc-Szabo a primit nota 7.

Contactată de edupedu.ro, Greta Ciubuc-Szabo a explicat motivele care au îndemnat-o la acest gest, după 12 ani de școală. "Eu am decis să iau atitudine, chiar dacă îmi “sacrific” media, pentru că nu am mai putut să accept acest regres al sistemului educațional. Nu puteam să mă așez la birou și să învăț mot-a-mot cuvintele altora care știam că “îmi vor aduce punctajul maxim” și atât. Am decis să gândesc", a spus ea.

Textul scris de Greta la Subiectul 3 de la Bacalaureat

"Viziunea despre lume. Proprie? A mea se diferențiază de a celorlalți, la fel cum și a lor se diferențiază de a mea. Desigur, de multe ori șablonul moral este același, valorile sunt aceleași, însă esență este perceputa altfel de fiecare dintre noi, sau cel puțin așa ar trebui. În prezent, mediul în care o persoana creste poate defini cine vă deveni, ce și cum vă gândi și cum vă lasă lumea în urma să. În ciuda acestui fapt, pare că mediul uman actual este un cerc vicios al oamenilor grăbiți, care se pierd pe parcurs odată cu cele mai de preț valori ale lor: puterea de a gândi liber, de a crea și de a avea un caracter bine conturat. Dar de unde izvoraște aceasta problema de fapt? De ce nu își ating oamenii potențialul maxim de-a lungul vieții?

Pentru început, ambele întrebări au cu siguranță mai mult decât un singur răspuns corect. Totuși cred că un punct de plecare îl reprezintă educația. Încă de la vârste fragede, de la clasele primare și până la liceu, scopul fiecăruia dintre noi este să se dezvolte, să devina un individ cult, respectuos și respectabil al societății în care trăiește. Căutam în scoală ceva ce nu am putea găsi nicăieri altundeva: îndrumare spre cum să gândim și cum să ne găsim pasiunile. Însă din păcate, după 12 ani în care am făcut parte din acest sistem, pare că scopul meu și cel al liderilor care decid ce este prioritar la scoală și ce nu, sunt cel puțin contradictorii.

Voi vorbi strict de limba și literatura romana astăzi. Trebuie să menționez că aici nu mă refer la profesorii mei, căci pentru ei am tot respectul. Ei sunt cei care m-au făcut să iubesc să citesc, iar în cei patru ani de liceu am avut placerea de a face astfel cunoștință cu unele dintre cărțile mele preferate. “Alchimistul”-Paulo Coelho, “De veghe în lanul de secara”-J.D. Salinger, “În noapte”-Haruki Murakami sau “Băiatul cu pijamale vărgate”-John Boyne sunt numai câteva dintre cele care m-au marcat și până la urma, m-au făcut să scriu aceste rânduri. Este incredibil cum profesorii încearcă astfel să ne facă să nu ne îndepărtam de lectura și implicit, de cunoaștere, de propria minte. Acest aparent mic impuls este tocmai ceea ce ne vă face să ne dorim să citim și mai tărziu. Totuși, nu depinde numai de ei.

În gimnaziu, pentru foarte mult timp am avut impresia că nu îmi place să citesc din cauza că citeam numai ce era obligatoriu din programa școlară, cărți sau poezii clasice, într-adevăr, dar departe de noi. De ce? Limbaj arhaic, subiecte depășite cu care tinerii de astăzi nu se mai identifica, iar lista ar putea continua…

La liceu, cu excepția clasei a noua, în care chiar s-a putut pune accent pe literatura mai accesibila și plăcuta tinerilor, din clasa a zecea deja s-a început predarea materiei pentru bacalaureat.

Țin să subliniez că aceasta este mai mult sau mai puțin aceeași cu cea de pe vremea părinților noștri, și de aici întrebările: Cum poate un tânăr de 18-19 ani din 2020 să se identifice cu condiția țăranului roman din opera lui Rebreanu din secolul trecut? Ce poate el să învețe din multele tendințe misogine prezente în astfel de creații? Cum poate el învață și înțelege că arta poate fi o îmbinare a utilului cu plăcutul când literatura este prezentata într-un mod atât de depășit și neatractiv în programa? Iar când în sfârșit urmează examenul maturității, toate operele devin comentarii învățate pe de rost cu șabloane aproape identice, luate din culegeri cu eseuri sau cărți de critica și analiza literara, având că scop un simplu punctaj maxim. Rezultatul? Tineri care ies din sala de examen fiind ferm convinși că cititul nu este pentru ei și care vor crede pentru tot restul vieții că este o pierdere de timp, o povara, ceea ce este mai mult decât trist pentru o societate că a noastră care are atât de multa nevoie de cunoaștere și

reformare.

Un articol din “Dilema Veche”, numit “Make the textbooks great again!”, scris de Mircea Cartărescu m-a făcut să realizez că și eu îmi pot folosi vocea pentru a face o schimbare în acest sens, iar daca nu, macar pot încercă. Argumentele sale nici nu mai au nevoie de explicații suplimentare: “(…) m-am gândit cum aș face eu cu literatura pentru gimnaziu și liceu. Aș începe, poate, de la publicul tintă, cum se zice, adică de la psihologia elevului de azi, nu de la “valorile consacrate”, “naționale”, “reprezentative” (ironic, ele nu par să mai reprezinte cu adevărat pe cineva) (…) Aș lasă balta și eternele teorii puerile ale “genului liric” sau “genului epic”, epitetele, metaforele și comparațiile, rudimentele de naratologie, confuzia totala a analizelor de texte poetice. (…) N-aș include neapărat în manuale cei mai buni scriitori, ci texte bune, coerente, cu cap și coada, de oriunde le găsesc. (…) Nimeni n-a învățat vreodată literatura din cărțile de scoală, ci din cele citite avid pe sub bănci. (…) În cele din urma, nimic nu vă merge bine în scoală românească până nu ne vom reaminti un lucru simplu, că scoală e a școlarilor (…) Și că nu poți îndesă, cu ciocanul, prisme în cercuri, că polițistul puternic.”

În final, educația noastră are nevoie de o abordare diferita, trebuie să învățam cum să gândim, nu ce să gândim. Trebuie să lașam deoparte memorarea eseurilor și să promovam construirea lor prin prisma autenticității fiecărei persoane, pe o tema mai libera, mai de actualitate și mai productiva. Numai așa pot fi cultivate intelectualitatea umana și spiritul curios de a afla cât mai multe despre lumea în care trăim. Numai așa se poate evita manipularea în masa a viitorilor adulți: printr-o educație eficienta. Posibilitățile sunt nesfârșite, contează numai să privim problema din unghiul potrivit.

Mă uit așadar cu speranță spre viitorul scolii din Romania pentru că, după toate acestea, îmi

place să cred că este posibil să îl îmbunătățim dramatic, pas cu pas. Cum? Prin valorificarea intereselor și talentului fiecărui elev în locul învățării mecanice, fie că este vorba de științe exacte, literatura, arta, sport sau orice altceva și foarte important, prin a pune mai mult accentul pe sănătatea mintala pe care prea mulți am ajuns să o neglijam în perioada adolescentei. Prin urmare, îmi voi lua la revedere de la învățământul romanesc după 12 ani și îi voi mulțumi că mi-a deschis ochii suficient cât să pot spune toate acestea și poate, să și fac o diferență pentru generațiile următoare. Gândiți deschis, visați, luptați pentru ce e corect, dați dovada de caracter și vom fi deja cu un pas mai aproape de o comunitate reala, valoroasă și prolifică."