Începe testarea în şcoli. Primele teste de salivă vor fi folosite azi
Teste de salivă vor fi folosite prima dată joi, odată cu revenirea copiilor la școală. Modul de utilizare a testelor a fost explicat și prin clipuri video, informează Mediafax.
De Redactia Observator la 02.12.2021, 08:24Potrivit regulilor stabilite de autorități, testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se va realiza în prima și în a patra zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs. Testarea se va efectua în sala de clasă sau în alte spatii, sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unității de învățământ, dar și la domiciliu, sub îndrumarea părinților.
În prima tranșă, România a comandat 6,5 milioane de teste
Modul în care se utilizează testele a fost explicat inclusiv prin intermediul unor clipuri video realizate de miniștrii Sănătății și Educației. De asemenea, persoanele responsabile din cadrul unităților de învățământ au fost instruite privind colectarea testelor cu rezultat pozitiv, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios.
Testele pozitive descoperite în unitățile de învățământ vor fi aruncate în coșuri prevăzute cu capac, pedală și sac de gunoi. Ulterior, acestea vor fi eliminate pe un circuit separat. În prima tranșă, România a comandat 6,5 milioane de teste. Următoarele transporturi vor ajunge în țară în prima parte a lunii decembrie. Testele au fost livrate dezasamblate și angajații școlilor trebuie să le asambleze pentru a fi folosite de elevi.