Inspectoratele școlare trebuie să publice zilnic informații despre clasele care intră în online
Inspectoratele școlare trebuie să publice zilnic informații despre clasele în care se predă online, în contextul pandemiei.
De Redactia Observator la 01.10.2021, 17:07Potrivit unei note a Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar va crea o secțiune dedicată pe site-ul propriu pe care va publica zilnic lista școlilor cu precizarea claselor care au activitate online.
Linkul către secțiunea dedicată va fi transmis pe email, iar Ministerul Educației va publica aceste linkuri în secțiunea www.edu.ro/functionare_scoli.
De asemenea, inspectoratele școlare trebuie să intensifice acțiunile de control pentru verificarea respectării tuturor regulilor de protecție sanitară în școli și să sprijine testarea cu teste rapide antigen non-invazive - teste de salivă - a elevilor, preșcolarilor și angajaților.