Ludovic Orban anunță că se închid școlile, pentru alegerile locale: "Se vor suspenda cursurile şi se vor desfăşura online"
Ludovic Orban a anunțat, vineri seara, că școlile vor fi închise în preajma alegerilor locale, pentru a se putea pregăti secțiile de votare. Totodată, premierul a precizat că este nevoie de o zi pentru a se asigura dezinfecția sălilor de curs, după scrutin.
De Daniel Murărescu la 18.09.2020, 19:57- Premierul a confirmat că se vor închide școlile, în preajma alegerilor
- Elevii, însă, nu vor avea zile libere, cursurile se vor ține online
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19
Numărul de zile nu a fost încă decis, dar va fi stabilit printr-un ordin al Ministrului Educaţiei. De altfel, Monica Anisie a confirmat că există o propunere pentru desfășurarea cursurilor în mediul online, care va fi discutată luni, 21 septembrie.
"Cu siguranţă vor exista zile în care se vor desfăşura cursurile online, se vor suspenda cursurile şi se vor desfăşura online, pentru că avem nevoie de cel puţin o zi pentru a pregăti localurile secţiilor de votare, în condiţiile în care multe localuri sunt în şcoli. De asemenea, vom avea nevoie de cel puţin o zi pentru a asigura dezinfecţia şi pregătirea claselor care au fost secţii de votare pentru reprimirea copiilor", a declarat Orban.
Potrivit premierului, decizia finală se va lua după consultarea tuturor factorilor implicaţi.
"Când vom stabili exact numărul zilelor în care cursurile se vor desfăşura online vom anunţa public şi, cel mai probabil, va fi decis printr-un ordin al ministrului Educaţiei", a precizat Ludovic Orban.
În București decizia a fost luată, școlile vor fi închise
Școlile din Capitală care găzduiesc secții de votare vor avea cursurile suspendate în perioada 24-29 septembrie, a decis Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, în cursul acestei zile.
"Ținând cont de situația specială în care se desfășoară alegerile locale din anul 2020, cât și prevederile din Legea nr. 55/2020 privind măsurile stabilite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a aprobat suspendarea cursurilor în zilele de 24.09.2020, 25.09.2020, 26.09.2020 respectiv, 28.09.2020, 29.09.2020, pentru unitățile de învățământ din Municipiului București ce găzduiesc secții de votare", a anunțat Prefectura Capitalei.
Alegerile locale vor avea loc duminica viitoare, pe 27 septembrie, urmănd a fi organizate peste 18.000 de secţii de votare, cele mai multe în unităţi de învăţământ.