Noua lege a Educaţiei va lăsa foarte mulţi profesori pe drumuri
Noua lege a Educaţiei, care prevede reducerea orelor pentru elevi, va lăsa foarte mulţi profesori pe drumuri. Peste 25.000 de cadre didactice urmează să fie trimise acasă din septembrie anul viitor.
De Redactia Observator la 28.11.2019, 11:49- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Noua lege a Educaţiei, care prevede reducerea orelor pentru elevi, va lăsa foarte mulţi profesori pe drumuri. Peste 25.000 de cadre didactice urmează să fie trimise acasă din septembrie anul viitor. Adică aproximativ 10% din numărul total. Şi elevii vor fi bulversaţi, pentru că vor fi nevoiţi să înveţe mai multă materie într-un timp mai scurt. Sindicaliştii din învăţământ sunt îngrijoraţi. Ei spun că au transmis ministrului Educaţiei şi premierului soluţii pentru evitarea acestor probleme.
Noile modificări legislative din Educaţie vor avea un dublu impact. Reducerea nr de ore va duce cu siguranta la un val de dispobilizări în rândul cadrelor didactice. Pe de altă parte, programa şcolară nu este modificată şi şi ceea ce învaţă elvii în 6 ore trebuie s-o facă în 5.
Modificările aduse legii Educației au fost promulgate recent de preşedintele Klaus Iohannis. Conform proiectului, elevii din clasele I-IV vor sta la şcoală 20 de ore pe săptămână, faţă de 22, cât era până acum; elevii de la gimnaziu nu vor mai face 34 de ore, ci 25, iar cei de la liceu vor avea 30 de ore. Măsura va aduce însă disponibilizări masive în sistem.
Profesor: Onor Ministerul pune carul înaintea boilor. Întâi trebuia modificată programa şcolară şi după aceea trebuia să se umble la nr de ore.
La nivel de ţară s-a făcut un calcul, ar trebui să părăsească sistemul de învăţământ peste 25.000 de cadre didactice. Oficialii din Învăţământ îi contrazic. Doar suplinitorii şi-ar putea pierde locurile de muncă.
Mulţi sunt şi profesorii-pensionari, care încasează şi pensie, şi salariu. Şi care ar trebui să lase locul celor mai tineri, susţin sindicaliştii. Aceştia vin şi cu alte soluţii.
Deşi măsura vrea să uşureze viaţa elevilor, efectul ar putea fi invers.