Antena LIVE

Curs valutar

O tânără din România a creat o aplicație care controlează roboți aerieni cu puterea gândului. Bianca Ghinoiu, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” a Fundației Dan Voiculescu

Bianca Ghinoiu este o tânără cercetătoare româncă, recent înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” desfășurată la nivel național de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Ea adus o contribuție remarcabilă unui domeniu în care se investesc resurse uriașe la nivel global - robotica - dezvoltând o aplicație care permite controlul roboților aerieni utilizând electroencefalograme (EEG). Această tehnologie inovatoare deschide noi orizonturi în domeniul mecatronicii și al interacțiunii om-mașină.

De la 02.08.2024, 14:19

Bianca Ghinoiu are 26 de ani și a crescut cu visul de a deveni inginer.

„Povestea își are rădăcinile în copilăria mea când toată lumea din jur avea de adus numai critică României și laudă muncii „în afară”. Încă de atunci s-a creat o dorință în sufletul meu, aș putea spune poate chiar primul meu vis, să mă realizez în România, țara mea natală. Astfel am ajuns să fiu primul inginer din familia mea”, mărturisește Bianca Ghinoiu.

După absolvirea unui program de masterat în Inteligență Artificială, a continuat să-și urmeze pasiunea pentru tehnologie și este acum doctorandă la Institutul de Mecanica Solidelor al Academiei Române. Aici, desfășoară activități de cercetare de vârf în domenii precum Ingineria Mecanică, Robotică și Mecatronică.

Anul acesta Bianca a avut oportunitatea de a participa la un proiect internațional în China, unde a prezentat aplicația pe care ea a dezvoltat-o: „Controlul Roboților Aerieni utilizând Electroencefalograme”. Această aplicație inovatoare permite utilizatorilor să controleze mișcările roboților aerieni prin intermediul semnalelor EEG captate de la creier. Prin simpla concentrare și gândire, utilizatorii pot dirija drone sau alte dispozitive aeriene fără a folosi mâinile sau alte dispozitive de control tradiționale.

„A fost una dintre cele mai complexe experiențe din viața mea, și am fost apreciată”, susține tânăra cercetătoare.

Reușita tinerei românce este cu atât mai remarcabilă cu cât domeniul ei de cercetare și activitate se află în avangarda uneia dintre cele mai fierbinți preocupări ale comunității științifice internaționale.

La nivel global, cercetările în domeniul roboticii și mecatronicii au avansat semnificativ în ultimele decenii. Roboții nu mai sunt doar mașini programate să execute sarcini repetitive; ei devin tot mai sofisticați și capabili să interacționeze cu mediul și cu oamenii. Colaborarea om-robot este un concept cheie, care combină abilitățile umane cu eficiența și precizia mașinilor. Astfel, roboții pot asista oamenii în producție, scutindu-i de anumite operațiuni și facilitând automatizarea. De asemenea, roboții colaborativi (coboți) sunt programabili intuitiv și pot prelua sarcini diverse, fie în colaborare cu oamenii, fie independent.

O altă direcție importantă de cercetare este dezvoltarea interfețelor om-robot. Acestea permit o comunicare mai naturală și eficientă între oameni și roboți. De exemplu, cercetările în domeniul controlului roboților cu puterea gândului explorează posibilitatea de a utiliza semnale EEG (captate de la creier) pentru a controla mișcările roboților. Această tehnologie inovatoare deschide noi orizonturi în domeniul mecatronicii și al interacțiunii om-mașină. Importanța acestor cercetări constă în potențialul lor de a îmbunătăți calitatea vieții, de a spori eficiența producției și de a oferi soluții inovatoare pentru diverse domenii, de la medicină și asistență la producție și explorarea spațială

În acest context, Bianca Ghinoiu reușește să producă invoații valoroase, alegând să rămână și să lucreze în România, lucru de care este mândră și pe care îl consideră firesc.

Am ajuns la concluzia că având puțin entuziasm, multă determinare și pasiune, nimic nu ne stă în cale să fim ”de succes” în România, a declarat Bianca Ghinoiu.

Un gest firesc al acestei mentalități a fost înscrierea Biancăi Ghinoiu în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, o campanie care caută tocmai să identifice și să susțină poveștile de succes ale tinerilor excepționali ai acestei țări. Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României îi sprijină pe acești tineri, oferindu-le platforma și resursele necesare pentru a-și împlini potențialul, iar  Bianca Ghinoiu ne arată că succesul nu cunoaște limite atunci când există pasiune și dorință de a excela.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Aţi fost victima unei încercări de fraudare?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Amenzi usturătoare pentru șoferii care nu au aceste obiecte în mașină. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 18.09.2024
Rușii sunt rugați să ajute și în pauzele de muncă la creșterea natalității
spotmedia.ro
Publicat 17.09.2024
Un oraș românesc seamănă izbitor cu Roma și Istanbul, fiind construit pe...
Gandul
Publicat 18.09.2024
Schimb de focuri în centrul Moscovei, lângă Kremlin. În atac sunt implicați...
Adevărul
Publicat 18.09.2024
Ispita Mădălina de la Insula Iubirii a ajuns pe mâinile medicului estetician...
A1
Publicat 16.09.2024
Horoscopul zilei de 19 septembrie 2024. Taurii trebuie să privească cu...
CaTine
Publicat 18.09.2024
Larisa Uță a răspuns la întrebarea: ”I-ai cerut 250.000 euro?” Ce avere...
spynews.ro
Publicat 18.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Ce ingrediente folosesc unguroaicele atunci când pun varză la murat, pentru a fi...
Click.ro
Publicat 18.09.2024
Ultimele mesaje transmise de submersibilul Titan au fost dezvăluite. Ce s-a...
Useit
Publicat 18.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Povestea gemenilor din Tg Jiu care au plecat de acasă și sunt de negăsit de...
Redacţia.ro
Publicat 18.09.2024
Ce arme țineau rușii în depozitul aruncat în aer de dronele ucrainene....
libertatea.ro
Publicat 18.09.2024
Lui Sean „Diddy” Combs i s-a refuzat eliberarea pe cauțiune. Câți bani era...
ZU
Publicat 18.09.2024
Pandișpan cu mere. Rețeta unui desert simplu și delicios
Hello taste
Publicat 18.09.2024
Experiențe la fel de intense ca nașterea. Ce alte dureri se aseamănă și sunt...
Deparinti
Publicat 18.09.2024
Haos pe calea ferată, din cauza inundațiilor. Anunțul făcut de CFR, după ce...
ziare.com
Publicat 18.09.2024
Confesiunile dure ale actorului Erkan Petekkaya. În copilărie a fost dus la...
Happy
Publicat 18.09.2024
Cum acționează probioticele naturale din mâncarea fermentată. Varza murată...
Medicool
Publicat 18.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024