Program mai scurt pentru elevii din Bucureşti, vineri şi luni
Organizarea alegerilor prezidenţiale scurtează programul elevilor din Bucureşti. Astfel, în 70% din şcoli, cursurile școlare vor fi scurtate vineri și luni.
De Veronica Micu la 08.11.2019, 12:52Organizarea alegerilor prezidenţiale scurtează programul elevilor din Bucureşti. Astfel, în 70% din şcoli, cursurile școlare vor fi scurtate vineri și luni.
“70% dintre unitățile de învățământ din București au programul scurtat vineri și luni, pentru că trebuie pregătită logistica necesară alegerilor“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar București (ISMB), potrivit edupedu.ro.
Marina Manea a precizat că vor fi scurtate atât orele, cât și pauzele, în 418 școli și grădinițe.
“Fiecare unitate de învățământ are obligativitatea astăzi (n.r. ieri) să anunțe, prin profesorii diriginți, copiii și părinții acestora cu privire la decizia școlii“, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISMB.
De vineri după amiază, de la ora 15.00, toate școlile care sunt secţii de vot trebuie să fie eliberate și pregătite pentru alegerile prezidenţiale.
Românii sunt aşteptaţi duminică la urne, la primul tur de scutin al alegerilor prezidenţiale, între orele 7.00 şi 21.00.