Săli de clasă renovate de afacerişti, ideea conducerii unei şcoli din Iaşi
Atunci cand autorităţile, fie ele locale sau centrale, uită de şcoli şi grădiniţe, profesorii caută singuri soluţii. Este şi cazul unei şcoli dintr-o comună din Iaşi, care a iniţiat un proiect prin care a provocat afaceriştii locali să adopte o sală de clasă şi să o renoveze din fonduri proprii.
De Redactia Observator la 03.03.2020, 17:01- Afaceriştii "adoptă" o sală de clasă şi o renovează.
- Toate sălile de clasă vor fi renovate astfel rând pe rând.
Atunci cand autorităţile, fie ele locale sau centrale, uită de şcoli şi grădiniţe, profesorii caută singuri soluţii. Este şi cazul unei şcoli dintr-o comună din Iaşi, care a iniţiat un proiect prin care a provocat afaceriştii locali să adopte o sală de clasă şi să o renoveze din fonduri proprii.
Rând pe rând, băncile şi scaunele au fost înlocuite cu măsuţe de cafea şi canapele, iar asta pentru ca sala să fie mult mai plăcută pentru elevi.
Până şi pereţii au fost vopsiţi în culori mai puţin obişnuite pentru o sală de clasă, culori ce se îmbină perfect cu pernele viu coloarate, care parcă te îndeamnă la relaxare.
Singurul lucru care mai aminteşte că suntem la şcoală sunt nişte formule matematice. Asta se întâmplă la Şcoala gimnazială din localitatea ieşeană Valea Lupului.
Petronela Petrea, Director Scoala Gimnaziala Valea Lupului Iasi: Întotdeauna ne-am gândit că spaţiul fizic modelează modul de gândire şi am început cu ani în urmă să facem sala mai prietenoasă, dar această sală, cred eu, că exprimă cel mai bine acest mod de a aşeza copiii într-un mod cât mai familiar ca să gândească liber.
Şi au reuşit. Acum, în noua clasă, până şi ora de matematică a devenit mai plăcută, iar elevii sunt mai receptivi.
Părinţii sunt la fel de încântaţi ca şi copiii, mai ales că au sesizat şi o schimbare în bine în comportamnetul lor de când învaţă în noua clasă.
Ideea unei astfel de clase le-a venit profesorilor pentru a-i motiva pe elevi să fie mai atenţi la ore. Costurile au fost suportate în mare parte de mici afacerişti locali, în cadrul unui proiect iniţiat de şcoală, care se numeşte "adoptă o clasă".
Petronela Petrea, Director Scoala Gimnaziala Valea Lupului Iasi: Costurile au fost de aproximativ 2000 de euro, bani din sponsorizaei, din bugetul scolii. Efortul este unul mare dar nu e impsobil sa aranjezi o sala, credem ca pt companii ar fi foarte simplu sa adopte o sala sa dezvolte un parteneriat cu scoala.
Acesta este însă doar începutul. Toate sălile de clasă vor fi renovate astfel rând pe rând, după ce fiecare clasa va fi "adoptată" de către o companie sau alţi afacerişti dornici să investească în bunăstarea copiilor.