Cursurile nu se suspendă în 146 de școli din București, anunță Inspectoratul Școlar
Inspectoratul Școlar al Municipiului București a anunțat că 146 de unități de învățământ vor fi deschise pentru elevi, vineri, luni și marți, deoarece în acestea nu sunt organizate secții de votare. Elevii vor merge la școală în regim normal.
De Daniel Murărescu la 23.09.2020, 16:59- 146 de unități de învățământ din București rămân deschise
- Elevii vor participa la cursuri după programul stabilit
- Cele mai importante știri ale zilei, la Observator 19
"În Municipiul Bucureşti, în 146 unităţi de învăţământ (36 unităţi în sectorul 1, 31 unităţi în sectorul 2, 27 unităţi în sectorul 3, 25 unităţi în sectorul 4, 23 unităţi în sectorul 5 şi 4 unităţi în sectorul 6) nu sunt organizate secţii de votare şi continuă activitatea didactică potrivit scenariului aprobat de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă", a transmis, miercuri, Inspectoratul Şcolar din Capitală.
Nu a fost publicată o listă a școlilor care vor rămâne deschise, elevii urmând a fi anunțați, cel mai probabil, de conducerea fiecărei unități în parte sau de cadrele didactice.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, miercuri, că orele se vor derula online, în 25, 28 şi 29 septembrie, în toate unităţile de învăţământ în care vor fi amenajate secţii de votare.
Ordinul ministrului Educaţiei a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial.