Antena LIVE

Curs valutar

Ziua Învăţătorului 2024. Mesaje şi felicitări pentru cadrele didactice

Ca în fiecare an şi în 2024 pe 5 iunie se sărbătoreşte Ziua Învăţătorului, astfel că mii de profesori dar şi milioane de elevi din întreaga Românie ar urma să aibă zi liberă în ziua respectivă.

De la 04.06.2024, 07:56
WhatsApp
Ziua Învăţătorului se sărbătoreşte pe 5 iunie de mai bine de un deceniu Profimedia

Instituită de mai mult de un deceniu de reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Ziua Învăţătorului este sărbătorită pe 5 iunie, iar cum 5 iunie pică anul acesta într-o zi de miercuri, toţi cei implicaţi în mod direct sau indirect ar urma să se bucure de o zi liberă.

Totuşi, nu este exclus ca diferite instituţii sau unităţi de învăţământ din întreaga Românie să organizeze diferite evenimente prin care să marcheze în mod special ziua respectivă.

Cele mai frumoase mesaje pentru doamna învăţătoare

Tradiţia spune că, de Ziua Învăţătorului, este frumos ca cei mici sau părinţii acestora să adreseze mesaje frumoase cadrelor didactice şi, în special, doamnelor învăţătoare cu această ocazie.

Pe acelaşi subiect

Noi am făcut o triere a mesajelor ce se pot transmite de Ziua Învăţătorului şi cel mai mult ne-au plăcut următoarele: "Dragă doamna învăţătoare, vă mulţumim din suflet pentru grija şi răbdarea pe care o aveţi zilnic în educarea copilului nostru. Sunteţi o adevărată inspiraţie pentru noi", "Blândeţea şi răbdarea dumneavoastră sunt adevărate virtuţi, pentru care vă stimăm şi vă apreciem enorm", "Iubită doamnă, întotdeauna vă vom fi recunoscători pentru treaba minunată pe care o faceţi în educarea puiuţului nostru. Vă mulţumim din suflet", "De-a lungul acestor ani, aţi pus un fundament solid în educaţia copilului nostru, iar pentru aceasta vă vom fi mereu recunoscători", "Dragă doamnă învăţătoare, suntem extrem de fericiţi să vă avem alături în creşterea şi educaţia copilului nostru".

Felicitări cu urări pentru cadrele didactice 

În mod normal, Ziua Învăţătorului nu se adresează exclusiv învăţătorilor sau învăţătoarelor ci tuturor cadrelor didactice, astfel că este de aşteptat ca orice profesor să primească urări cu această ocazie.

Dintre felicitările cu urări ce se pot adresa cadrelor didactice remarcăm: "Astăzi, 5 iunie, este Ziua Învăţătorului. LA MULŢI ANI şi multă sănătate pentru toate cadrele didactice", "LA MULŢI ANI, de Ziua Învăţătorului, tuturor celor care dăruiesc cea mai mare parte a timpului lor copiilor" sau "LA MULŢI ANI, de Ziua Învăţătorului, tuturor cadrelor didactice. Mulţumim pentru tot".

Ziua Învăţătorului este sărbătorită pe 5 iunie

Ziua Învăţătorului şi Ziua Mondială a Educaţiei au fost instituite prin lege în România, iar din anul şcolar 2013-2014 s-a stabilit ca cele două zile să fie marcate distinct în structura anului şcolar.

Ziua Învăţătorului este sărbătorită pe 5 iunie, iar Ziua Mondială a Educaţiei este sărbătorită pe 5 octombrie. S-a stabilit ca Ziua Învăţătorului să fie sărbătorită pe 5 iunie pentru că 5 iunie reprezintă data naşterii lui Gheorghe Lazăr, pedagog considerat întemeietorul învăţământului românesc modern şi care a trăit în perioada 1779-1823.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ziua invatatorului mesaje ziua invatatorului felicitari ziua invatatorului sarbatoare ziua invatatorului
Întrebarea zilei
Sunt pregătite autorităţile să facă faţă potopului care se abate peste România în acest weekend?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Cele două produse ieftine care te scapă de șoareci și șobolani. Le găsești...
Fanatik.ro
Publicat 28.09.2024
Cum au ascuns chinezii că li s-a scufundat cel mai nou submarin nuclear
spotmedia.ro
Publicat 27.09.2024
Predicția unui comandant ucrainean: În câteva luni, războiul va intra în...
spotmedia.ro
Publicat 25.09.2024
Planșeul Unirii: Ce se întâmplă cu Dâmbovița în scenariul unui colaps....
Gandul
Publicat 27.09.2024
Scenariul negru al unui război cu Rusia. Generalul Bălăceanu: „Am putea...
Adevărul
Publicat 28.09.2024
Cum arată copiii Andreei Samson de la Asia Express. Actrița avea un bebeluș...
A1
Publicat 25.09.2024
Horoscopul zilei de 29 septembrie 2024. Gemenii se pun pe primul loc. Află ce se...
CaTine
Publicat 28.09.2024
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată...
spynews.ro
Publicat 25.09.2024
„Bătălia de la Santiago”, cea mai sângeroasă partidă din istoria...
GSP
Publicat 28.09.2024
Aici dorea să se mute Nicolae Ceaușescu! Locul din Capitală pentru care era...
Click.ro
Publicat 27.09.2024
Misterul din Groapa Marianelor a fost elucidat. Ce ar fi zgomotul care se aude din...
Useit
Publicat 28.09.2024
Povestea româncei care a fost campioană la Roland Garros și a ajuns chirurg la...
Redacţia.ro
Publicat 27.09.2024
Primele cuvinte ale soldatului ucrainean care tăcea de un an și nu vorbise cu...
libertatea.ro
Publicat 27.09.2024
Lizzo a vorbit despre procesul ei de slăbire: „5 luni de antrenamente cu...
ZU
Publicat 28.09.2024
Brânzoaice cu stafide și aluat pufos. Plăcințele cu brânză ca la bunica
Hello taste
Publicat 28.09.2024
Mezinul familiei: 8 fraze pe care psihologii îi îndeamnă pe părinți și...
Deparinti
Publicat 28.09.2024
Cum își trage România singură frâna de mână în...
ziare.com
Publicat 28.09.2024
Sherlyn le răspunde criticilor în privința creșterii copilului său. Ce...
Happy
Publicat 27.09.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce se întâmplă când dormi. Modificările pe care le produce somnul în organism
Medicool
Publicat 28.09.2024
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru...
orangesport.ro
Publicat 26.09.2024