Eurovision 2022. Reacţia lui wrs după calificarea în finală: “Acum vine un greu şi mai mare”
România s-a calificat în etapa finală a competiţiei Eurovision, după ce WRS a ridicat întreaga arenă în picioare pe ritmurile piesei “Llamame”.
De Redactia Observator la 13.05.2022, 13:42„Mă bucur că jurații au apreciat piesa noastră, fanii s-au mobilizat și au promovat-o în social media, iar astăzi, românii din diaspora au votat . Este un sentiment formidabil să știi că ai alături de tine atât de mulți compatrioți care te susțin și votează pentru un rezultat cât mai bun al României la Eurovision. Le promit tuturor că nu îi voi dezamăgi în finală!”, a declarat WRS la finalul serii.
„Greul a trecut, dar acum vine un greu și mai mare”, a glumit WRS. România va concura în prima parte a finalei care va fi televizată sămbătă, 14 mai, în direct din Torino. Celelalte tări calificate în Marea Finală sunt Belgia, Cehia, Polonia, Finlanda, Azerbaidjan, Estonia, Australia, Suedia și Serbia, alături de Elveția, Armenia, Islanda, Lituania, Portugalia, Norvegia, Grecia, Ucraina, Republica Moldova și Regatul Ţărilor de Jos. Italia, Marea Britanie, Spania, Franţa, Germania sunt direct calificate în etapa finală.
O mult aşteptată calificare
Este prima dată în ultimii 5 ani când România se califică in Marea Finală Eurovision. WRS şi piesa “Llamame”, alături de echipa de dansatori formată din Ruxandra Timoașcă, Vivienne Meida Szentyobbi, Andrei Angelescu, Emanuel Neagu și Laurian Manta, (vocalist), vor putea fi votaţi sămbătă de românii de pretutindeni.