Antena LIVE

Curs valutar

Video

Anda Adam pregăteşte o nouă piesă alături de un artist internaţional

Anda Adam se bucură din plin de ridicarea restricţiilor şi se distrează în Cluj-Napoca, oraşul pe care îl vizitează tot mai des în ultima vreme. Şi asta pentru că acolo vedeta şi-a deschis o nouă afacere. Noi am profitat de ocazie să o întrebăm, printre altele, şi când urmează să auzim noi piese de la ea.

De la 31.03.2022, 14:21
WhatsApp
Vezi și:

Anda Adam: Tura asta sunt în poziţia în care eu trebuie să aştept invitaţii, iar asta îmi dă puţine emoţii! E mai greu pentru că e ceva ce eu nu am făcut până acum! Lumea este dornică să iasă după atât timp de pandemie. 

Ioana Chişiu, influencer: Cred că tuturor ne era dor de vibe-ul acesta, de muzică bună, de prieteni, de faptul că efectiv suntem în societate şi ne putem simţi bine, distra, să ne trăim viaţa. 

Mădălina Merca, influencer: Cred că da, cel mai probabil pentru că numai ce a început perioada, deci da, vrem să recuperăm cum ar fi! 

Anda Adam: Având în vedere că zborul Bucureşti-Cluj este mai rapid decât traficul din Bucureşti şi că uneori în 45 de minute eu ajung în Cluj. Pentru mine faptul că trebuie să sar într-un avion să zbor 45 de minute mi-am dat seama că nu este o problemă, o să am două case, o să mă împart între Bucureşti şi Cluj şi o să-mi duc la bun final toate proiectele. Pe primul plan va rămâne muzica mea, pentru că pregătesc şi o super lansare de piesă, cu un feat cu un artist internaţional. Lansarea noului single va fi aici cu un artist dintr-o altă ţară. 

Alex Prunean

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent. ...

anda adam restaurant vinuri artista piesa cariera single colaborare cluj
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025