Antena LIVE

Curs valutar

Emilia Clarke, mărturisiri despre cele două anevrisme suferite în urmă cu 10 ani: „Este un miracol şi faptul că pot vorbi”

Într-un interviu televizat pentru postul BBC, actriţa Emilia Clarke a relatat că, în mod normal, nu ar trebui să mai fie capabilă de a vorbi după ce a suferit două anevrisme. În prezent, diverse zone din creierul ei „nu mai funcţionează”, ca urmare a problemelor medicale

De la 18.07.2022, 16:41
WhatsApp
Actriţa Emilia Clarke din „Urzeala Tronurilor”, după ce a suferit două anevrisme: „Este un miracol şi faptul că pot vorbi” Profi Media

Actrița, în vârstă de 35 de ani, a declarat că este „unul dintre puţinii norocoşi care supraviețuiesc și rămân fără sechele”. Aceasta a povestit că în acest moment nu ar mai trebui să aibă nici măcar abilitatea de a vorbi. Primul ei anevrism s-a declanşat în anul 2011, după ce a filmat primul sezon al celebrului serial „Urzeala Tronurilor”.

Primul anevrism a provocat un accident vascular cerebral, în timp ce al doilea a necesitat intervenția chirurgicală a medicilor, în 2013. La acea vreme, radiografiile indicau faptul că era de două ori mai mare, potrivit Daily Mail.

Intervenţia complicată care a salvat-o pe actriţă

Tratamentul care a reuşit să o salveze pe Emilia Clarke a lăsat-o cu cicatrici şi bucăţi de titan în loc de porţiuni ale craniului. „Încep să râd când mă gândesc la cantitatea de creier care îmi lipseşte”, a glumit actriţa. „Nu văd de ce m-aş îngrijora când tot ce am în viaţă, în acest moment, este minunat.”

Rolul lui Daenerys Targaryen din „Urzeala Tronurilor” a fost cel care a consacrat-o pe actriţa britanică. Emilia Clarke urmează să debuteze pe scena teatrului West End, din Londra, în faimoasa piesă scrisă de Anton Cehov, „Pescăruşul”.

Antonia Roşu
emilia clarke anevrism urzeala tronurilor actrita
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024