Porcușori de Guineea, fotografiaţi în spiritul sărbătorilor de Crăciun. Imagini inedite cu rozătoarele îmbrăcate festiv
Câţiva porcușori de Guineea au devenit vedete pe internet, după ce au fost fotografiaţi de artista Ulrica Marklund, îmbrăcați în costume de Moș Crăciun și chiar "pregătind" propria cină de Crăciun.
De Larisa Andreescu la 23.12.2024, 15:54Imaginile și videoclipurile care au cucerit inimile internauților au fost realizate de Ulrica Marklund, o femeie de 53 de ani care creşte porcuşori de Guineea de mulți ani, rozătoarele devenind animale de companie pentru copiii săi.
Chiar dacă cei mici au crescut şi nu au mai fost atraşi de rozătoarele gingaşe, Ulrica a continuat să se ocupe de ele şi să le îngrijească.
Porcuşori de Guineea, virali pe internet pentru apariţiile festive
Povestea ei a devenit și mai interesantă când unul dintre porcușorii ei de Guineea a născut un pui fără păr, un „skinny pig” (porcușel de Guineea fără blană), un moment care a uimit-o, dar care a şi inspirat-o să înceapă să-i tricoteze tot felul de ţinute adorabile, care acum apar şi în fotografiile devenite virale.
Costumele pe care le îmbracă rozătoarele sunt perfecte pentru sezonul sărbătorilor, astfel fiecare poză captează spiritul vesel și jucăuș al acestora pentru a adăuga un strop de magie Crăciunului. Ulrica a demonstrat astfel că și animalele pot participa la bucuria sărbătorilor de iarnă, aducând un zâmbet pe fețele tuturor celor care vizionează imaginile.