Rashford, mesaj emoţionant după ce a ratat un penalty în finala EURO 2020: "Îmi cer scuze pentru asta, nu şi pentru cine sunt"
Jucătorul Marcus Rashford a scris, într-un mesaj postat pe Twitter, că regretă că nu a reuşit să transforme la loviturile de departajare din finala Euro-2020, dar niciodată nu îşi va cere scuze pentru ceea ce este, după mesajele rasiste la adresa sa, notează news.ro.
De Redactia Observator la 13.07.2021, 11:08"Nici nu ştiu de unde să încep şi nu ştiu nici cum să exprim în cuvinte ceea ce simt în acest moment. Am avut un sezon dificil, cred că asta este limpede pentru toată lumea şi probabil că am intrat în final[ lipsit de încredere. Mereu am avut încredere să bat penaltiuri, dar acum am simţit că ceva nu este în regulă. În timp ce mă îndreptam spre minge, am încercat să mai câştig puţin timp, dar, din păcate, rezultatul nu a fost cel pe care l-am dorit. Simt că mi-am dezamăgit coechipierii. Simt că am dezamăgit pe toată lumea. Acea lovitură de la 11 metri a fost singurul lucru la care mi s-a cerut contribuţia în finală. Pot să marchez de la 11 metri şi în somn, aşa că de ce nu pot şi acum? Gândul ăsta îl aveam în cap şi după ce am pus mingea pe punctul cu var, probabil că nu există cuvând să descriu sentimentul trăit. O finală. 55 de ani. Un penalty. Istorie. Tot ce pot să spun este că îmi pare rău. Mi-am dorit ca lucrurile să decurgă diferit. În timp ce îmi prezint scuzele, vreau să-mi evidenţiez coechipierii. Am trăit în această vară cel mai bun cantonament şi voi sunteţi motivul. S-a construit o frăţie care e imposibil de distrus. Succesul vostru este şi al meu. Eşecurile voastre sunt şi ale mele. Am crescut într-un sport în care mă aştept să se scrie lucruri despre mine. Fie că este culoarea pielii mele, locul în care am crescut sau, cel mai recent, cum decid să-mi petrec timbul liber.
Pot accepta să fiu criticat pentru evoluţia mea din teren oricând, toată ziua, lovitura mea de la 11 metri nu a fost suficient de bună, trebuia să marchez, dar nu-mi voi prezenta niciodată scuze pentru cine sunt sau pentru locul din care provin. Nu m-am simţit niciodată mai mândru decât atunci când am îmbrăcat tricoul cu trei lei pe piept şi mi-am văzut familia încurajându-mă dintr-o mulţime de zeci de mii de oameni. Am visat la zile ca acestea. Mesajele pe care le-am primit astăzi m-au copleşit şi, văzând răspunsul din Withington aproape că am izbucnit în plâns.Comunităţile care m-au îmbrăţişat mereu continuă să îmi fie aproape. Sunt Marcus Rashford, 23 de ani, bărbat de culoare din Withington şi Wythenshawe, sudul oraşului Manchester. Dacă nu mai am nimic, rămân cu asta. Pentru toată mesajele frumoase, vă mulţumesc. Voi reveni mai puternic. Vom reveni mai puternici", a scris Rashford pe Twitter.
Marcus Rashford, dar şi Jadon Sancho şi Bukayo Saka, cei trei jucători care au ratat la loviturile de departajare în timpul finalei Euro-2020 pierdute de Anglia în faţa Italiei, duminică, pe Stadionul Wembley, au fost victime ale comentariilor rasiste pe reţelele de socializare după meci.