120 de ani de la naşterea lui Camil Petrescu! Povestea de dragoste dintre scriitor şi Cella Serghi

De aici înainte, tânăra face tot ce îi stă în putință pentru a fi în preajma lui, îi citește manuscrisele, îl așteaptă deseori dimineața pentru a-l conduce spre Capșa, locul unde acesta își citea ziarele și, deși observa o oarecare indiferență cu care o tratează și faptul că "Pe el, totul îl interesa. Pe mine, doar el", Cella dezvoltă o pasiune imensă pentru scriitor. Se alătura chiar și grupului său de prieteni, din care făcea parte și Mihail Sebastian, încurajată fiind de către reușitele pe care le avea în plan profesional și în viața de zi cu zi.

"În care anume clipă m-am îndrăgostit de el nu voi ști niciodată. Dragostea mea pentru el s-a născut, poate, din nevoia mea de a iubi"

Relaţia nu a fost una uşoară! În serile petrecute împreună la teatru, la film, chiar și acasă la Cella, nu erau niciodată singuri. Cel de-al treilea era mereu acolo. Puținele clipe singuri când acesta o alinta "moft" au făcut-o pe tânără să își dorească mai mult, să își dorească să depășească acest moment de compromis și să devină "doamna Petrescu". Lucrul acesta nu s-a întâmplat, însă, niciodată.

Pasiunea pentru Camil o face să se gândească la divorţ!

Sentimentele Cellei devin vizibile și în ochii soțului ei, care tolerează totuși acest comportament, rămânând alături de ea. Înăuntrul tinerei creștea dorința de a divorța de soțul ei și de a-i deveni soție lui Camil Petrescu, însă treptat și "ajutată" de către Mihail Sebastian, realizează că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Îi explică faptul că ea nu se încadrează în modelul de nevastă de scriitor, tăcută, retrasă, poate mai puțin inteligentă decât altele, care să își supună viața la picioarele soțului ei.

Din dragostea imposibilă se naşte primul roman al Cellei...

Treptat, poate și chinuită de sentimentele de natură diferită pe care le avea, atât pentru Camil Petrescu, cât și pentru soțul ei, Cella renunță la gândurile de căsătorie și îndemnată de prozator, aceasta se apucă de scris. Primul ei roman, „Pânza de păianjen" (1937) este cel în care își face apariția ca și personaj, într-o formă sau alta chiar scriitorul, prin citate ca „În care anume clipă m-am îndrăgostit de el nu voi ști niciodată. Dragostea mea pentru el s-a născut, poate, din nevoia mea de a iubi”.

Romanul este unul autobiografic, scris sub îndrumarea acestuia, ce a sfătuit-o să se dedice poveștii trup și suflet, să scrie zilnic câte ceva, să se autoeduce și să muncească , motiv pentru care Cella recunoaște că lui Camil Petrescu îi datorează tot. Drept recunostinta, acesta decide să facă şi el din cea care îl iubea în tăcere un personaj: doamna T. din "Patul lui Procust".

Aşa cum era de aşteptat, finalul nu este unul fericit, Cella iubindu-l chiar şi după moartea lui.

Camil Petrescu a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română în special ca inițiator al romanului modern. S-a născut la București, la 22 aprilie 1894. Este fiul lui Camil Petrescu și al Anei Cheler. A fost crescut de o doică din familia subcomisarului de poliție Tudor Popescu, din mahalaua Moșilor. După gimnaziu, continuă studiile la Colegiul „Sfântul Sava“ și la Liceul „Gheorghe Lazăr“ din București. Rezultatele bune la învățătură îl transformă în bursier intern, iar din 1913 urmează cursurile Facultății de Filozofie și Litere de la Universitatea București. Își ia cu brio licența, cu calificativul „magna cum laude“, în fața unei comisii prezidată de profesorul de filosofie P.P. Negulescu. Devine mai apoi profesor de liceu la Timișoara. Își ia doctoratul în filosofie cu o teză despre teatru, intitulată „Modalitatea estetică a teatrului“. Talentul, dar şi munca asiduă îl transformă rapid în una dintre cele mai importante figuri ale literaturii româneşti.